Site icon TIMP ROMÂNESC

In memoriam prof. Ioan Ruja

Dansuri şi cântece populare româneşti, momente vesele, picturi şi imagini vechi de arhivă – o seară în care a fost evocată amintirea profesorului şi coregrafului de dansuri populare Ioan Ruja (sau cum îl ştie toată lumea, Domnul Mitică). Domnul Mitică a fost omul care a lăsat în urma lui, în comunitatea românească din Gyula (Ungaria), multe generaţii de dansatori. Spiritul lui boem s-a bazat pe o înţelepciune naturală şi pe dragostea faţă de neamul său.
În data de 13 decembrie 2019, la Centrul Cultural Românesc din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (Ungaria) a avut loc un eveniment dedicat memoriei prof. Ioan “Mitică” Ruja, trecut la cele veşnice în urmă cu 11 ani. Evenimentul a cuprins numeroare evocări ale renumitului profesor, coregraf şi dansator Ioan “Mitică” Ruja, care timp de zeci de ani, a contribuit la menţinerea, dezvoltarea şi afirmarea dansurilor tradiţionale româneşti din Micherechi, pe scenele din Ungaria şi din alte ţări.

Sursa foto: Foaia Românească

Au vorbit despre Ioan “Mitică” Ruja, printre alţii, Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB) şi Tiberiu Boca, redactor TV la Szeged. Ansamblul de păstrare a tradiţiilor populare din Micherechi, profesori ai Liceului „Nicolae Bălcescu”, dar şi membri unor ansambluri profesioniste de dans din Gyor şi Szekesfehervar au dansat dansurile româneşti din Micherechi, „mândria satului”, cum le denumesc locuitorii români din această localitate, majoritar românească, din Ungaria. La manifestare au participat membri familiei celui evocat, fiul acestuia, Zoltan Ruja, renumit medic cardiolog, profesor universitar la Budapesta şi Kecskemet. Manifestarea a fost un moment cultural valoros, publicul românesc din Ungaria dovedind că are apetenţă pentru respectarea şi cinstirea înaintaşilor care au fost repere în viaţa comunităţii. Aceste personalităţi sunt un bun exemplu şi pot constitui exemple pentru tânăra generaţie. La eveniment a participat consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, reprezentanţi ai Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), ai altor autoguvernări româneşti din localităţile limitrofe Gyulei, alte oficialităţi dar şi un numeros public.

Exit mobile version