Site icon TIMP ROMÂNESC

În perioada următoare, România își va intensifica susținerea europeană a Republicii Moldova

foto:mae.ro

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut joi, 25 iulie 2024, o întrevedere cu Viceprim-ministrul pentru integrare europeană al Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, aflată în vizită în România pentru participarea în calitate de invitat special la Reuniunea Anuală a Diplomației Române 2024.

Discuțiile s-au concentrat pe analizarea evoluțiilor integrării europene a Republicii Moldova și pe cooperarea bilaterală în domeniu.

Ministrul Luminița Odobescu a arătat că integrarea europeană este singura opțiune în măsură să furnizeze cetățenilor Republicii Moldova prosperitatea, stabilitatea și siguranța pe care aceștia și le doresc și a subliniat că angajamentul României de a furniza sprijin practic Republicii Moldova în baza Parteneriatului strategic bilateral. În acest sens, a amintit programele bilaterale de schimb de experiență pentru consolidarea capacității instituționale a Republicii Moldova în domeniul afacerilor europene, cooperarea apropiată între multe dintre instituțiile centrale din România și Republica Moldova, precum și sprijinul politic și diplomatic activ acordat de România la nivel european. În context, ministrul român a asigurat că astfel de acțiuni ale României în sprijinul Republicii Moldova vor continua și se vor amplifica în perioada următoare.

La rândul său, viceprim-ministrul Cristina Gherasimov a subliniat deschiderea autorităților de la Chișinău pentru accelerarea programelor bilaterale de schimb de experiență în domeniul afacerilor europene și a remarcat eforturile de cooperare între instituțiile din România și Republica Moldova de până în prezent.

Exit mobile version