Poșta Română și Poșta Moldovei încep parteneriatul pentru lansarea serviciului de transferuri financiare electronice urgente.
Prin noul serviciu, cele două companii dau posibilitatea unor transferuri rapide de bani, prin mandat electronic, atât în lei, cât și în valută în sumă maximă echivalemntă cu 1.000 de euro sau echivalentul în moneda țării care emite mandatul, iar comisionul este de 5 euro.
În Rep. Moldova 1.125 de oficii poștale vor oferi acest serviciu, care este disponibil și pentru transferuri spre Italia. Pentru efectuarea transferului este suficient un document de identitate, urmând ca destinatarul să fie avertizat despre transfer, prin sms, în maxim 24 de ore.
Protocolul care se operaționalizează de acum a fost semnat în luna noiembrie a anului trecut între reprezentanții celor doi operatori naţionali de servicii poştale.
Programul de cooperare se va derula şi în alte sectoare prioritare, precum cele de cooperare internaţională, servicii comerciale, de marketing, IT şi logistică.