Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării a semnat, la sfârșitul lunii iunie, încă 3 contracte de finanțare pentru proiectele mari de infrastructură care vor primi finanțare prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.
Potrivit unui comunicat oficial, proiectele vor fi derulate în parteneriat între autoritățile din România și cele din Republica Moldova și vizează următoarele tipuri de investiții:
– îmbunătățirea schimbului de informații între cele două state partenere, prin dezvoltarea infrastructurii de comunicații. Proiectul “Infrastructura de comunicații” (COMINF), cu un buget total de 7,9 milioane de euro (din care 5 milioane din fonduri europene) este un parteneriat între Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova, Ministerul Afacerilor Interne din România și Ministerul Transporturilor din România. Principalele activități finanțate sunt: construirea şi operaţionalizarea unui centru de poliţie în Republica Moldova; instalarea echipamentelor de fibră optică pe ruta Iaşi – Chişinău; interconectarea inspectoratelor de poliţie din Republica Moldova și achiziţia echipamentelor radio – IT necesare.
– creșterea securității granițelor estice ale Uniunii Europene, prin reabilitarea stațiilor de poliție din zona de frontieră a celor două state partenere, achiziția de echipamente și formarea personalului de poliție. Proiectul ”Cooperare Regională pentru Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere România – Moldova” (THOR) are o valoare totală de 12,5 milioane de euro (din care 6,4 milioane de euro din fonduri europene) și este derulat de parteneriatul încheiat între Inspectoratul General al Poliției Române și cel al Republicii Moldova, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din România și din Republica Moldova.
– îmbunătăţirea structurii de operare SMURD (SMURD 2). Proiectul urmărește creșterea siguranței populației prin dezvoltarea capacității de intervenție în situațiile de urgență și are o valoare totală de 10 milioane de euro (din care 6,4 milioane finanțare europeană). Vor fi finanțate construirea unui poligon de pregătire pentru personalul din serviciile de urgență din ambele state, construirea a 7 piste de aterizare pentru elicoptere – 3 în România (Iaşi, Galaţi Botoşani sau Vaslui) şi 4 în Republica Moldova (Chişinău – 2, Bălţi – 1, Cahul – 1), construirea a două Unităţi de Primire a Urgenţelor (Chişinău şi Bălţi – Republica Moldova) și achiziția de autovehicule de intervenție. Activitățile vor fi implementate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România, Inspectoratul General al Aviației și Ministerul Sănătății din România și partenerii din Republica Moldova, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Institutul de Medicină de Urgență.
Activitățile celor trei proiecte vor fi realizate în termen de 36 de luni de la data semnării contractelor de finanțare.
Aceste proiecte totalizează 30% din fondurile europene alocate Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.
Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate. Alocarea financiară a Uniunii este de 81 milioane de euro. Programul se adresează zonei aflate la frontiera dintre România şi Republica Moldova şi va contribui la atingerea obiectivului general al Instrumentului European de Vecinătate: evoluţia către o regiune de prosperitate şi bună vecinătate, realizată prin acţiuni de cooperare transfrontalieră în beneficiul statelor membre şi nemembre ale UE care se învecinează.