Nouăsprezece cetăţeni români şi membrii de familie ai acestora au fost repatriaţi, ca urmare a agravării stării de insecuritate din ultimele zile din Fâşia Gaza, fiind cea de-a doua operaţiune de evacuare a cetăţenilor români de la momentul declanşării conflictului din regiune, informează Ministerul Afacerilor Externe. La solicitarea autorităţilor de la Budapesta, împreună cu grupul de cetăţeni români, a fost evacuat şi repatriat şi un cetăţean maghiar. În sprijinul demersurilor de asistenţă consulară la faţa locului, din Centrala MAE au fost retrimise la Tel Aviv şi Amman două echipe mobile consulare.
Misiunile diplomatice ale României din zonă au acordat, de la declanşarea crizei, sprijin şi asistenţă consulară cetățenilor români și membrilor familiilor acestora care au solicitat evacuarea din zona de conflict şi repatrierea. Numărul persoanelor evacuate din Fâşia Gaza de către statul român ajunge la 103, iar ambasadele României în regiune, precum şi celula de criză instituită la nivelul MAE, monitorizează desfăşurarea acţiunii.