Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, miercuri, Hotărârea nr. 80 prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 10 octombrie 2021.
Prin Hotărârea numărul 80 sunt menținute măsurile adoptate în Hotărârea de Guvern nr. 932 din 9 septembrie 2021, cu modificările și completările ulterioare.
Prin decizia CNSU, care urmează să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern, sunt menținute restricții în vigoare – certificatul verde COVID valabil în localitățile cu rată de infectare de peste 6 la mie și restricții mai dure când incidența cazurilor COVID-19 trece de acest prag.