Site icon TIMP ROMÂNESC

Încă 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

În cursul zilei de 30 ianuari, peste 11.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au participat la acțiunile de control cu privire la modul de respectare a măsurilor de protecție sanitară.

Efectivele  M.A.I. au beneficiat de sprijinul angajaților ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și ai autorităților locale.

Au fost verificați peste 5.000 de operatori economici, dintre care peste 180 de operatori de transport persoane și peste 9.000 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri. De asemenea, au fost verificate aproximativ 70.000 de persoane.

În total, au fost aplicate peste 6.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1.185.000 de lei.

Principalele abateri constatate, peste 5.200, au vizat nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea și de protecție individuală. Dintre acestea, 5.117 sancțiuni contravenționale, în cuantum  de 698.795 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de a purta masca de protecție. Alte 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 43.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea și 25 de sancțiuni, în valoare de 56.500 de lei, pentru nerespectarea distanțării fizice.

819 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 373.000 de lei pentru nerespectarea de către agenții economici, instituții publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricțiilor privind deplasarea/libera circulație a persoanelor. Dintre acestea, 740 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor privind deplasarea/libera circulație a persoanelor.

În urma controalelor efectuate, au fost întocmite 5 dosare penale, în care sunt cercetate 6 persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

La acțiunile de control au participat aproximativ 6.400 de polițiști, peste 2.000 de jandarmi, aproape 1.800 de polițiști de frontieră și peste 800 de cadre ISU.

În ceea ce privește linia telefonică TELVERDE, au fost primite 9 apeluri telefonice care au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 4 județe, toate neconfirmate. Alte 7 sesizări însoțite de imagini foto/video au fost verificate de către structurile competente, dintre care una s-a confirmat.

 

 

Exit mobile version