Astăzi, 18 octombrie 2019, este repatriată Regina Mamă Elena, pentru a fi reînhumată în necropola regală de la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, regele Mihai.
Prinţesa Elena a Greciei şi a Danemarcei s-a născut pe 3 mai 1896, la Atena. Era al treilea copil dintre cei şase ai prinţului Constantin I şi ai prinţesei Sofia a Prusiei (George, devenit regele George al II-lea, Alexandru, Paul, Irina şi Ecaterina). În familie a fost alintată Sitta, forma stâlcită de fratele ei, Alexandru, în pronunţarea englezescului „sister”. A studiat în Anglia, la Seaford şi Eastbourne.
Tatăl Elenei a devenit rege în contextul celui de-al doilea război balcanic. În primul război mondial, Grecia a rămas neutră până în 1917 când, profitând de îmbolnăvirea regelui Constantin I, prim ministrul Venizelos l-a forţat să abdice în favoarea fiului său, Alexandru. Restul familiei a luat calea exilului, perioadă în care, Elena îl cunoaşte pe principele Carol al României. În contextul logodnei fratelui ei, George, cu principesa Elisabeta a României, Elena este cerută de soţie de către Carol. Acesta terminase recent „idila” cu Zizi Lambrino, din care rezultase şi un copil.
Pe 27 februarie 1921 a avut loc căsătoria principesei Elisabeta cu George, principe moştenitor al Greciei, iar pe 10 martie 1921 a prinţului Carol cu Elena, la Mitropolia din Atena. A urmat o săptămână de miere la Tatoi, apoi plecarea spre România. În acelaşi an, pe 25 octombrie, principesa Elena năştea, la Castelul Foişor, pe fiul lor, principele Mihai, botezat astfel după numele lui Mihai Viteazul.
Căsătoria celor doi s-a deteriorat rapid, la acest fapt contribuind şi venirea la Bucureşti a familiei Sittei, în urma decesului tatălui ei. Lipsa de intimitate şi bârfele că principele are o metresă (Elena Lupescu) au dus la ideea separării de celor doi. Pentru a-şi înlesni viaţa socială, principesa Elena s-a implicat în ridicarea nivelului de asistenţă socială în ţară, a adus infirmiere din străinătate, a deschis o şcoală sanitară. A fost numită colonel onorific al regimentului 9 de Cavalerie. Hobby-ul preferat al principesei era călăritul şi înconjura zona Băneasa în fiecare dimineaţă.
Pe 7 noiembrie 1925, principele Carol şi principesa Elena au apărut ultima oară împreună în public, cu ocazia unei expoziţii florale în Bucureşti. Trimis în Anglia la funeraliile reginei Alexandra, Carol nu se mai întoarce şi pleacă spre Paris, unde se întâlneşte cu Elena Lupescu. În ţară trimite scrisori de renunţare la tron. Pe 31 decembrie, regele Ferdinand a convocat la Sinaia o şedinţă specială a Consiliului de Coroană pentru a prezenta declaraţia de renunțare a fiului său la calitatea de moștenitor al tronului. Ferdinand a propus ca în cazul morţii sale înainte de majoratul nepotului său Mihai, care avea 4 ani, puterea să fie preluată de un Consiliu de Regenţă. La 4 ianuarie 1926, Parlamentul a adoptat o rezoluţie prin care Mihai era proclamat moştenitor de drept.
La 18 iulie 1927, regele Ferdinand moare, iar a doua zi principele Mihai, în vârstă de 6 ani, este proclamat rege. Principesa Elena înţelege responsabilitatea ce-i revine în calitate de mamă a micului suveran. Ea îl va însoţi în toate apariţiile oficiale şi se va ocupa de educaţia lui.
Tot în 1927, Elena primeşte din partea reginei Maria, Palatul de la Mamaia (Cara Dalga) şi se va ocupa de renovarea şi modernizarea lui. Acolo îşi va petrece mult timp alături de fiul ei.
În 1928, principesa Elena acceptă divorţul de Carol, pronunţat pe 21 iunie. Demnă şi resemnată, Elena îşi creează o bună imagine publică, un capital pe care, din păcate, nu-l exploatează suficient nici măcar împotriva fostului soţ.
La 8 iunie 1930, Carol se întoarce în ţară cu ajutorul lui Iuliu Maniu, căruia îi promisese, printre altele, că se împacă cu principesa Elena. După ce acesta îşi detronează fiul şi se proclamă rege, încep persecuţiile la adresa fostei soţii. După o perioadă de hărţuire emoţională, aceasta cedează insistenţelor regelui Carol al II-lea de a părăsi ţara. A stat o perioadă la Londra, apoi s-a stabilit la Florenţa, unde şi-a cumpărat o casă, Vila Sparta. Lui Mihai i s-a permis să o viziteze, timp de două luni pe an şi atunci sub supraveghere. În convorbirile cu Mircea Ciobanu, regele Mihai spunea: „În anii când a lipsit din ţară n-am stat mult timp cu ea. Îmi este greu să fac socoteli acum, dar dacă se pun cap la cap acele săptămâni de vacanţă, nu ies prea multe luni de şedere la Florenţa. Şi totuşi, aceste săptămâni de şedere împreună cu mama au contat mai mult decât orice altă formă de educaţie morală”. (Mircea Ciobanu, „Convorbiri cu Mihai I al României”, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1992)
După abdicarea regelui Carol al II-lea în 1940 şi revenirea pe tron a regelui Mihai, Mareşalul Ion Antonescu o recheamă în ţară. Pe 13 septembrie 1940 i se face o primire oficială în Bucureşti, iar Antonescu îi acordă titlul de Regina Mamă Elena. Au urmat 8 ani dificili, marcaţi de guvernarea legionară, războiul, guvernarea comunistă, toate culminând cu abdicarea fiului său şi din nou ia calea exilului, din care nu avea să se mai întoarcă niciodată.
În perioada celui de-al II-lea război mondial, Elena s-a dedicat muncii de infirmieră, dispunând transformarea unei aripi a Palatului regal în spital. De asemenea, s-a implicat în salvarea populaţiei evreieşti, mai cu seamă din Cernăuţi, drept pentru care a fost înscrisă, postmortem, pe Zidul de Onoare de la Ierusalim şi a primit titlul onorific de „Dreaptă între Popoare” (1993).
Regina Elena avea să-l însoţească pe fiul ei, regele Mihai, în lungul exil început în 1948 şi să fie sprijin familiei acestuia. Constrângerile materiale din ultimii ani de viaţă au determinat-o să renunţe la locuinţa ei din Florenţa şi să se mute la Lausanne, unde moare la 86 de ani, pe 29 noiembrie 1982. A fost înmormântată în cimitirul Bois-de-Vaux din Lausanne.
Regina rămâne în istoria noastră o figură luminoasă, demnă, curajoasă, dar şi dramatică prin destinul ei.
Despre Regina-Mamă Elena, o femeie cu o personalitate puternică și tărie de caracter, s-a vorbit și s-a scris puțin. A fost înzestrată cu calități umane deosebite, o femeie curajoasă, care a suportat cu demnitate cele trei exiluri și, dincolo de toate, despărțirile lungi de fiul său, Mihai I și de restul familiei sale din România.
Regina-Mamă Elena a fost o femeie răbdătoare, altruistă, care era înconjurată mereu de oameni care o fascinau la splendida Vila Sparta de lângă Florența, acolo unde a trăit cea mai mare parte a vieții sale greu încercate de oameni și de vremurile dificile.
Regina-Mamă Elena a fost sursa de inspirație, ghidul spiritual și steaua călăuzitoare a Regelui Mihai I, dar și a nepoatelor sale.
A fost o femeie de o frumusețe interioară rară, care s-a manifestat și la exterior, o femeie inteligentă care a văzut calitățile bune ale celor din jurul său și care a crezut cu tărie că binele din oameni poate triumfa.
Regina-Mamă Elena a fost însă și o femeie critică cu cei din jur, cărora nu se ferea să le spună verde în față atunci când vedea ceva care putea fi corectat.
Arhivele Naţionale ale României păstrează documente referitoare la Regina Mamă Elena şi fotografii cu aceasta în fondurile: Casa Regală. Personale-Regina Elena (1921-1947), Casa Regală. Personale-Regele Carol al II-lea, Casa Regală. Personale-Regina Maria, Miscelanee, Colecţia Documente Fotografice.
