Site icon TIMP ROMÂNESC

Încă o săptămână de recensământ

Pentru a doua oară autoritățile prelungsc termenul de colectare a datelor. Termenul limită este acum 24 iulie, deşi demersul ar fi trebuit să se încheie pe 17 iulie. Cei care refuză să răspundă la întrebările adresate de recenzor sunt pasibili de amenzi care pot ajunge până la 3.000 de lei.

Așadar, perioada de colectare a datelor de către recenzori prin interviuri faţă în faţă, adică prin intermediul tabletelor, se prelungeşte până în data de 24 iulie 2022, potrivit Hotărârii nr. 12/2022 a Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din România în anul 2021, potrivit mediafax.ro.

În prima etapă, cuprinsă între 14 martie și 27 mai, 47% din populaţia ţintă s-a autorecenzat, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). A doua etapă, respectiv recenzarea față în față, ar fi trebuit să se încheie pe 17 iulie, însă termenul a fost prelungit până pe data de 24 iulie.

Recenzorii bat, de asemenea, și la ușile celor care nu au completat corect formularele online. Întrebările din chestionarul de autorecenzare sunt aceleaşi şi pentru cei care vor trebui acum să respundă recenzorilor.

Exit mobile version