ICR Berlin organizează o nouă serie a cursurilor săptămânale de limbă română pentru începători și nivel mediu cu prof. Ana Maria Carabelea.Programul cursurilor cuprinde: Modul A1.1 : luni, 17.00 – 18.45 – Primul curs va avea loc în data de 22 februarie; Modul A1.2 : marți, 17.00 – 18.45 – Primul curs va avea loc în data de 23 februarie, grupa completă, nu mai sunt locuri; Modul B1: marți, 19.00 – 20.45 – Primul curs va avea loc în data de 23 februarie.
Cursurile vor avea loc la sediul ICR Berlin, Reinhardststr. 14, 10117 Berlin (Intrare H, etaj 5), iar înscrierile au loc până în 20 februarie.
Cursanții vor avea ocazia de a mai participa la două ateliere de cultură și civilizație susținute de Robert Schwartz. Data acestora va fi anunțată la sfârșitul lunii februarie.
Ana-Maria Carabelea combină pasiunea pentru literatură şi lingvistică cu experienţa de peste 5 ani ca profesor de limba română în şcoli din Bucureşti şi Berlin. După terminarea Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, s-a mutat la Berlin pentru a urma cursurile unui Masterat în Literatură Europeană în cadrul Humboldt Universität. Ea însăşi vorbitoare de patru limbi străine are o bună înţelegere a procesului de învăţare, atât din perspectiva profesorului cât şi a studentului.
Robert Schwarz este director al redacției în limba română a postului de radio Deutsche Welle. S-a născut la Sibiu, a studiat germanistică la Unviersitatea din București, a fost ziarist în România și director al Liceului German din București. În 1990 a emigrat în Germania. Din 1992 a început să colaboreze cu ziarul Deutsche Welle, devenind șef de redacție al departamentului de limbă română în 1994. Este, de asemenea redactor al ziarului Siebenbürgische Zeitung. Publică în mod curent articole pe teme politice, sociale și culturale.