Acasă America Latina Încep Jocurile Olimpice de Vară de la Rio de Janeiro

Încep Jocurile Olimpice de Vară de la Rio de Janeiro

Ediția a 31-a a Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro va debuta oficial vineri (sâmbătă, 02.00, ora României), cu ceremonia de deschidere, care va avea loc pe Stadionul Olimpic Maracana.La Jocurile de vară de la Rio, care au loc în plină iarnă australă, vor participa peste 10.500 de sportivi, din 206 țări, printre care și România, care va avea o delegație de 96 de sportivi și 7 rezerve, la 15 sporturi. Portdrapelul delegației noastre va fi gimnasta Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică în 2004, la Atena, scrie Agerpres.ro.

Sportivii se vor întrece la 28 de discipline sportive, în 306 probe, marea competiție polisportivă urmând să se încheie în data de 21 august. Sporturi care au fost (re)introduse la această ediție sunt rugby-ul, cu varianta sa în 7, și golful.

Olimpiada de la Rio este marcată de un uriaș scandal de dopaj care a afectat în primul rând echipa Rusiei, decimată în urma unui raport care a dezvăluit un dopaj instituționalizat în această țară, dar și alte echipe olimpice, precum cea a României, care nu va avea reprezentanți la kaiac-canoe, în urma suspendării echipei de seniori de către federația internațională de profil, din cauza numeroaselor cazuri de dopaj.

Pe lângă mișcările sociale față de cheltuielile exorbitante ale Braziliei, o țară aflată de ceva timp în criză economică, pentru organizarea Jocurilor Olimpice, pe lângă preocupările pentru securitate, o problemă globală în acest moment, o temere majoră legată de Olimpiada de la Rio este legată de virusul Zika, aceasta determinând numeroase retrageri la diferite sporturi, în special la golf și tenis, una dintre absențe fiind cea a jucătoarei de tenis Simona Halep, numărul trei mondial.

În premieră, la Jocuri va participa o echipă a refugiaților, formată din zece sportivi. Cele mai mari delegații sunt cele ale Statelor Unite, cu 554 de sportivi, ale Braziliei, 465 sportivi, și Germaniei, 425 sportivi, etc.

Jocurile sunt găzduite de 32 de baze sportive, dintre care șase îndeplineau deja cele mai înalte standarde competiționale, iar nouă dintre cele existente au fost renovate. Zece arene au fost ridicate special pentru JO 2016 și vor deveni permanente, iar alte noi șapte sunt temporare. Toate sunt împărțite în patru mari zone olimpice: Barra, Copacabana, Deodoro și Maracana.

Cântărețe celebre și mai multe supermodele din Brazilia sunt anunțate în programul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice. Spectacolul, desfășurat sub regia semnată de Daniela Thomas, Fernando Meirelles și Andrucha Waddington, are în fruntea distribuției cântărețe afro-braziliene din toate generațiile. Pe de o parte, va fi prezentă cântăreața de samba Elza Soares, denumită și Tina Turner din Brazilia, în vârstă de 79 de ani, care a fost căsătorită cu fotbalistul Garrincha. La celălalt capăt de pod este noua senzație muzicală de la Rio de Janeiro, MC Soffia, de numai 11 ani.

În programul ceremoniei de deschidere, care va fi urmărită de trei miliarde de oameni, conform estimărilor lansate de organizatori, mai figurează și două supermodele din Brazilia, Gisele Bundchen și Lea T.

Spectacolul va dura patru ore și nu va lipsi o călătorie în etapele care au marcat istoria locală, colonizarea portugheză, evocarea sclaviei sau zborul pionierului aviației Alberto Santos-Dumont, la începutul secolului XX.

Persistă încă secretul asupra persoanei care va încheia ștafeta torței olimpice și va aprinde flacăra pe Stadionul Olimpic Maracana, favorit pentru această onoare fiind legendarul Pele, alături de fostul tenisman Gustavo Kuerten.

Președintele interimar al Braziliei, Michel Temer, va fi cel care va declara deschise Jocurile Olimpice de la Rio.

Potrivit estimărilor federațiilor naționale, România are ca obiectiv cucerirea a 6-8 medalii la Rio, față de 9 câte a câștigat la Londra, în urmă cu patru ani (2-5-2), când a aliniat 103 sportivi la 14 sporturi.

Componența delegației României la JO 2016:

ATLETISM (22 sportivi): Elena Daniela Cîrlan, Paula Claudia Todoran, Marius Viorel Ionescu, Nicolae Soare (toți la maraton), Andreea Arsine, Claudia Nicoleta Ștef, Ana Veronica Rodean (toate la 20 km marș), Marius Cocioran, Narcis Ștefan Mihăilă (ambii la 50 km marș), Alina Rotaru (săritura în lungime), Elena Andreea Panțuroiu, Cristina Bujin și Marian Oprea (toți la triplusalt), Claudia Mihaela Bobocea, Florina Pierdevară (ambele la 800 m), Bianca Răzor (400 m), Andrei Gag (aruncarea greutății), Ancuța Bobocel (3.000 m obstacole); Sanda Belgyan, Anamaria Ioniță, Andrea Miklos și Adelina Pastor (ștafeta feminină 4×400 m).

BOX (1): Mihai Nistor (cat. + 91 kg);

CANOTAJ (18+1): Constantin Adam, Vlad Dragoș Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc, Toader Gontaru (patru rame fără cârmaci , 4-), George Alexandru Palamariu, Cristi Pîrghie (doi rame fără cârmaci, 2-), Laura Oprea, Mihaela Petrilă, Ioana Strungaru, Mădălina Bereș, Adelina Boguș, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Daniela Druncea și Iuliana Popa, la opt rame cu cârmaci, 8+ (rezervă Denisa Tîlvescu), Elena Lavinia Târlea, Laura Oprea (doi rame fără cârmaci, 2-), Ionela Livia Lehaci, Gianina Beleagă (dublu vâsle, categorie ușoară, L2x);

CICLISM (1): Serghei Țvetcov;

GIMNASTICĂ ARTISTICĂ (3+1): Marian Drăgulescu, Andrei Vasile Muntean și Cătălina Ponor (toți la individual compus), Larisa Iordache (rezervă);

GIMNASTICĂ RITMICĂ (1): Ana Luiza Filiorianu (individual compus);

HALTERE (4): Andreea Aanei (cat. +75 kg), Florina Sorina Hulpan (cat. 69 kg), Dumitru Captari (cat. 77 kg) și Gabriel Sîncrăian (cat. 85 kg);

HANDBAL FEMININ (14+2): portarii Paula Ungureanu, Ionica Munteanu și Denisa Dedu (rezervă I), extremele stânga Valentina Ardean-Elisei, Camelia Hotea, extrema dreaptă Laura Chiper, interii stânga Cristina Neagu, Gabriela Perianu și Gabriella Szucs, interii dreapta Patricia Vizitiu și Melinda Geiger, centrii Aurelia Brădeanu, Eliza Buceschi, Mădălina Zamfirescu (rezervă II) și pivoții Oana Manea și Florina Chintoan;

ÎNOT (6): Robert Glință (100 metri spate), Norbert Trandafir (50 m liber, ștafetă 4×100 m liber), Marius Radu (100 m liber, ștafetă 4×100 m liber), Alin Coste (ștafetă 4×100 m liber), Daniel Macovei (ștafetă 4×100 m liber), Ana Iulia Dascăl (100 m liber);

JUDO (4+2): Monica Ungureanu (cat. 48 kg), Andreea Chițu (cat. 52 kg), Corina Căprioriu (cat. 57 kg) și Daniel Natea (cat. +100 kg); Mircea Alexandru Croitoru (cat. +100 kg) și Loredana Ohâi (cat. 57 kg) — parteneri de antrenament;

LUPTE (5): Alin Alexuc Ciurariu (cat. 98 kg), Ion Iulian Panait (cat. 66 kg) — greco-romane, Emilia Alina Vuc (cat. 48 kg) — feminin, Ivan Guidea (cat. 57 kg), Albert Saritov (cat. 97 kg) — lupte libere;

SCRIMĂ (5+1): Mălina Călugăreanu (floretă individual), Tiberiu Dolniceanu (sabie individual), Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Popescu (toate trei spadă individual și echipe); Loredana Dinu (rezervă — spadă echipe);

TENIS DE MASĂ (5): Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro (simplu și echipe), Bernadette Cynthia Szocs (echipe), Adrian Crișan și Ovidiu Ionescu (simplu);

TENIS (6): Irina Begu, Monica Niculescu (simplu și dublu), Horia Tecău și Florin Mergea (dublu), Andreea Mitu și Raluca Olaru (dublu);

TIR SPORTIV (1): Alin George Moldoveanu (10 m pușcă aer comprimat).