Acasă Cultura / Culte Începe Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU”, la Timișoara

Începe Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU”, la Timișoara

Fundația Culturală „REMEMBER ENESCU”, organizație culturală și educațională în domeniul artelor spectacolului, derulează în perioada 25-30 septembrie 2023, Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU”, la Timișoara, în colaborare cu Universitatea de Vest/Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara și Filarmonica „BANATUL”.

Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU”, ajuns la ediția a XXI și aflat în mentoratul violonistului Alexandru Tomescu, se adresează tinerilor muzicieni cu vârsta între 7 – 24 ani, indiferent de naţionalitate și locul în care trăiesc, care își doresc să asimileze, pe lângă repertoriile obișnuite de studiu, și lucrări semnate George Enescu. Concursul reprezintă o platformă de lansare și încurajare a tinerilor, viitorii muzicieni remarcabili ai lumii, și, totodată, o ocazie de a împărtăși un moment intergeneraţional de muzică, educație, atitudine și valoare, imaginat și dezvoltat de Fundaţia Culturală „REMEMBER ENESCU”.

Scopul acestui proiect este de a crea condiții favorabile pentru stimularea curajului de a genera un nou sentiment al comunității, Generozitatea, după modelul marelui muzician, George Enescu, printr-o platformă de lansare și încurajare a tinerilor, viitorii muzicieni remarcabili ai lumii. Institutul Cultural Român este partener al evenimentului.

Proiectul își propune să dezvolte încrederea participanților în propriile talente și abilități muzicale, încurajând atitudini constructive de exprimare și gândire critică, precum și un dialog între arte și educație, în armonie cu dinamica națională și internațională.

Concursul cuprinde patru secțiuni: vioară, canto, compoziție și pian, ce reprezintă o inovaţie a acestei ediții. Totodată, a devenit în timp unul dintre cele mai importante din peisajul muzical și educațional românesc, câştigătorii derulând cariere internaţionale sau confirmându-şi valoarea la alte competiţii desfăşurate în țară și peste hotare – premii câștigate la Concursul International „George Enescu”, premii la Concursul International „Regina Elisabeta”, Bruxelles, sau premii la Concursul Internațional „Concertino Praga” ș.a.m.d.

Concurenții înscriși în competiție vor parcurge două etape, pe trei categorii de vârstă:

– La secțiunea vioară: categoria A – concurenți cu vârsta de până la 12 ani, categoria B – 13-16 ani și categoria C – 18-24 ani;

– La secțiunea canto: categoriile B:13-16 ani, categoriile C:18-24 ani;

– La secțiunea pian: categoria A – concurenți cu vârsta de până la 12 ani, categoria B – 13-16 ani, categoria C – 18-24 ani,

– La secțiunea compoziție: categoria C:18- 24 ani;

Repertoriul de concurs, precizat în Regulamentul aflat pe www.rememberenescu.ro, cuprinde la fiecare secțiune lucrări impuse din creația lui George Enescu.

Categoriile de premii acordate vor fi Premiul I, Premiul II, Premiul III – la fiecare secțiune a concursului și Premiul special al juriului, Premiul de originalitate la compoziție.

Marele Premiu al Concursului „REMEMBER ENESCU” se va acorda unui tânăr muzician pentru cea mai meritorie prezență în concurs, indiferent de categorie și secțiune.

Premiile acordate sunt în bani, partituri, instrumene muzicale, iar cei mai talentați dintre participanți vor avea posibilitatea de a susține recitaluri și concerte pe scene importante ale instituțiilor culturale partenere din țară: Timișoara, București, Brașov, Pitești și un masterclass de pian oferit de pianista Sînziana Mircea.

Juriul Concursului Internațional „REMEMBER ENESCU” este format din personalităţi de prim nivel ale lumii muzicale româneşti şi internaţionale, cu autoritate profesională recunoscută în domeniu: violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea, Cristina Comandașu – director al postului Radio România Muzical, Cristina Mălănciou – violonistă și conf.univ.dr. la Universitatea de Vest/Facultatea Muzică și Teatru, Titus Flueraș, violonist concertist și conf.univ.dr. la Academia de Muzică Gh Dima Cluj-Napoca, pianist și prof.univ.dr. Csíky Boldizsár-Tamás- Academia de Muzica „Gheorghe Dima” Cluj Napoca, soprana solistă a Operei Naționale Române, București, și conf.univ.dr Iulia Isaev la Universitatea Națională de Muzică București, Lectorul univ.dr. Simona Negru – Facultatea de Muzică și Teatru/Universitatea de Vest, Timișoara.

La finalul concursului, în data de 30 septembrie, va avea loc Gala Laureaților, cu participarea Filarmonicii „BANATUL”, care va cuprinde și un recital extraordinar de vioară și pian, oferit de violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea.

Totodată, în cadrul Concursului Internațional „Remember Enescu” vor exista două Master Class-uri cu public, pentru vioară, susținut de Violonistul Alexandru Tomescu și pian, susținut de pianista Sînziana Mircea, precum și conferința motivațională „Cum ne schimbăm viața prin Cultură?”, cu prezența Prof. univ. dr. Violeta Zonte, decan al Facultății de Muzică și Teatru de la Universitatea de Vest Timișoara, a violistului Cristian Andriș, conf.univ.dr. și director al Școlii Doctorale de Muzică și Teatru din UVT, din Universitatea de Vest din Timișoara, a doamnei Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical și a lectorului Anca Gheorghe, manager cultural și producător al Turneului Internațional Stradivarius.

Intrarea publicului este gratuită la toate aceste activități, inclusiv la sesiunile de pregătire a concurenților pentru competiția finală.

Proiectul va continua până la finalul lunii noiembrie cu o serie de concerte susținute la nivel internațional de către violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și Orchestra studenților facultății de Muzică și Teatru de la Universitatea de Vest din Timișoara.