Uniunea Europeană intenționează să înceapă reorganizarea sistemului Schengen de liberă circulație. O nouă strategie urmează să fie prezentată peste câteva luni, în cadrul unui efort mai amplu în lupta cu terorismul, a anunțat comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.
Ea a anunțat – în conferința de presă de după întâlnirea avută cu miniștrii de Interne ai țărilor Uniunii Europene – că un prim forum Schengen se va organiza la finele acestei luni. Cu acest prilej urmează să aibă loc un schimb de opinii care să conducă la elaborarea, până în luna mai anul viitor, a unei noi strategii Schengen.
Așa cum se știe, spațiul Schengen include 26 țări europene care autorizează deplasările fără pașaport între ele. El cuprinde 22 din cele 27 state membre ale Uniunii, plus Novegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein.
Ylva Johansson a precizat că problema bunei funcționări a spațiului Schengen s-a aflat pe locul întâi al agendei reuniunii virtuale de vineri a miniștrilor de Interne ai țărilor UE, cei mai mulți dintre ei subliniind importanţa apărării frontierelor externe ale Uniunii. Practic, reuniunea amintită a avut loc pe fondul recentelor atentate teroriste din Franța și Austria, precum și sub influența acțiunilor ce au avut loc în memoria atentatelor de la 13 noiembrie 2015, care au costat viața a circa 130 de persoane.
Propunerile existente și inițiativele de securitate dezvoltate de-a lungul anilor trebuie să treacă foarte urgent în dezbaterea Parlamentului European și a Consiliului European, în special propunerile vizând reglementarea prevenției difuzării de conținuturi teroriste prin rețelele de socializare. De asemenea, grănicerii și poliția trebuie să fie în măsură să verifice documentele de identitate în funcție de toate sistemele de informație pertinente. Realizarea interoperabilității sistemelor, până în 2023, va fi o prioritate la toate nivelurile, a subliniat dna comisar european. Ea a notat că, potrivit unui studiu realizat anul trecut de Frontex, 22% din persoanele care au intrat în spațiul Schengen nu au fost controlate prin sistemul de informație Schengen, ceea ce “arată că există, în mod clar, loc de ameliorare”.