Site icon TIMP ROMÂNESC

Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești

foto:stiri.md

Reuniunea Teatrelor Naționale Românești (14-24 septembrie 2023) se va desfășura în acest an sub genericul „Atât de aproape”, aducând împreună, în cea de-a VIII-a ediție, teatre din România și Republica Moldova, având ca invitat special Teatrul Național ”Ivan Franko” din Kiev. Evenimentul cuprinde un program extins de manifestări culturale: spectacole de teatru, expoziții de carte rară și fotografie și conferințe despre arta teatrală, audiții de spectacole radiofonice în premieră și program de reprezentații în aer liber.

Festivalul este organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău în colaborare cu Institutul Cultural Român prin reprezentanța sa la Chișinău, Ministerul Culturii din România, Ministerul Culturii din Republica Moldova și Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.

Pentru al treilea an consecutiv, Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău se bucură de Înaltul Patronaj al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al președintelui României,  Klaus Iohannis.

Cu câteva zile înainte de Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău în colaborare cu Institutul Cultural Român organizează o prezentare tip showcase a celor mai bune producții ale sale. Timp de o săptămână, 11 spectacole din repertoriul curent al Teatrului „Mihai Eminescu” vor putea fi vizionate de curatori de festivaluri internaționale, de critici, jurnaliști și specialiști în domeniul artelor spectacolelor din România, Italia, Israel, Spania, dar și de publicul larg.

Reuniunea Teatrelor Naționale Românești aduce aproape un program extins de manifestări culturale spectacole, care au fascinat lumea teatrală din România, cu distribuții și scenografii impresionante, expoziții de carte și conferințe despre arta teatrală, audiții în premieră a spectacolelor radiofonice, program de teatru în aer liber (în total 11 spectacole ale TNME și alte 38 de evenimente).

Și în acest an, organizatorii evenimentului își exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean și lupta sa pentru libertate. În calitatea de invitat de onoare al acestei ediții este Teatrul Național ”Ivan Franko” Kiev cu spectacolul ”Vrăjitoarea din Konotop”, după Hryhorii Kvitka-Osnovianenko, (joi, 21 septembrie).

Regalul teatral al celor opt teatre din România incluse în programul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești va începe cu spectacolul care deține premiul național UNITER pentru Cel mai bun spectacol al anului 2022 – ”Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija; regie, scenariu, univers sonor – Radu Afrim, o producție a Teatrului de Stat Constanța.

Teatrele Naționale din România (Teatrul Naţional ”I. L. Caragiale” Bucureşti, Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” Iași, Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Naţional Craiova, Teatrul Naţional Cluj-Napoca, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania Liviu Rebreanu) vor veni cu 14 spectacole, prezentate pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu” de la Chișinău. Totodată, programul conține cele mai interesante producții ale teatrelor din Republica Moldova (Teatrul B. P. Hasdeu Cahul, Teatrul Eugene Ionesco, Teatrul Național Satiricus ”Ion Luca Caragiale”, Teatrul Republican „Luceafărul”, Teatrul ”Alexei Mateevici”, Teatrul Fără Nume).

Secțiunea Teatrului Radiofonic propune 7 spectacole, producții ale Teatrul Național Radiofonic din București – Radio România. Două din aceste spectacole sunt coproducții, în care actorii TNME joacă alături de artiștii de la teatrele din România. Unul dintre spectacole este realizat după romanul lui Dumitru Moruzi, care cu 100 de ani în urmă scria despre pericolele proliferării gândirii imperiale ruse, iar una dintre producții, pentru al doilea an consecutiv, este realizată după romanele Tatianei Țâbuleac, scriitoare din Republica Moldova. Radio Moldova (IP Compania „Teleradio-Moldova) va fi prezentă cu două spectacole.

Pentru prima dată, organizatorii reuniunii au inclus în program genul de teatru stradal, în aer liber, cu reprezentații de spectacole nonverbale, care vor fi prezentate în scuarul Teatrului Național ”Mihai Eminescu” în deschiderea la închiderea festivalului, precum și în zilele de 16 și 23 septembrie.

De la Craiova va fi adusă și expusă pentru public o impresionantă expoziție de carte Shakespeare, cu exponate rare, dedicată celor 400 de ani de la apariția operelor complete în ediția First Folio (colecția Emil Boroghină, actor şi regizor, director fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova, preşedinte al Fundaţiei William Shakespeare Craiova, vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare)”.

De asemenea, va fi organizată o expoziție de fotografie multimedia ”(R)evoluția tablourilor”, dedicată restaurării picturilor împușcate în timpul Revoluției de la 1989 – autor Florin Ghioca, fotograf și artist.

În data de 15 septembrie, oamenii de teatru, cercetătorii din mediul academic și universitar vor avea ocazia de a se întâlni într-o conferință cu traducătorul și coordonatorul celei mai recente integrale Shakespeare în limba română (2010-2019), George Volceanov, prof. univ. dr., și Nicoleta Cinpoes, prof. univ., dr. in Studii Shakespeariene, Universitatea Worcester, Marea Britanie.

 

 

 

Exit mobile version