Au trecut 54 de zile de când Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani, înoată zilnic în încercarea de a străbate Dunărea de la izvor până la Sulina. El este așteptat să ajungă în apele române în ziua de 14 august.
„Va fi o încercare dificilă, care va împinge limitele umane la extrem. (…) Știu exact ceea ce vreau! Nu iau în calcul un eșec, ci doar modul în care va trebui să fac față tuturor obstacolelor„, declara, la plecare, Avram Iancu, 41 de ani și tată a trei fetițe.
Bibliotecarul care reușea pe 30 august 2016 să traverseze înot Canalul Mânecii în aproape 18 ore și-a propus pentru 2017 un obiectiv și mai ambițios: să fie primul din lume care parcurge toată lungimea Dunării numai în slip, fără protecție termică (costumul de neopren).
De când a sărit în fântâna Donauquelle, locul care marchează izvorul Dunării, Avram Iancu a înotat zilnic distanțe între 18-53 de kilometri, trecând prin șase din cele 10 țări riverane (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia), și prin cele patru capitale (Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad).
La Ulm, Linz, Viena, Budapesta, Novi Sad a fost așteptat și primit de oficialități și presa locală ca un campion.
De la intrarea în țară, urmează alți 1.075 de kilometri din totalul de 2.860 și alte patru țări – România, Bulgaria, Moldova și Ucraina.
La Moldova Nouă, în ziua de 14 august, în intervalul orar estimativ 14:30 – 16:00, pe faleza Dunării, Avram Iancu va fi așteptat de oficiali, reprezentanți ai presei și suporteri.
„Suntem dedicați unei vieți sănătoase care permite obținerea oricărei performanțe. Cu atât mai mult când este vorba despre încercarea unui om obișnuit de a-și urma un vis măreț. Toți ne putem depăși limitele, fiecare poate deveni campion în felul lui, iar Avram a fost o adevărată inspirație pentru noi! Am regăsit în tenacitatea, hotărârea, curajul si credința lui că va izbândi, tot ceea ce ne face și pe noi să mergem înainte, să îndrăznim, să fim campioni,” a declarat Dan Lăzărescu, de la CEO CANAH, cei care au susținut temerara încercare.