Site icon TIMP ROMÂNESC

Incidență peste 6 la mie: Masca, din nou obligatorie în spații deschise, școli deschise, acces doar pentru vaccinați și cei care au avut COVID

CNSU a adoptat o hotărâre care prevede ca masca să devină obligatorie și în spații deschise, accesul la activități se face doar la 50% capacitate și doar pentru cei care sunt vaccinați sau au avut COVID, magazinele se închid la ora 22.00 în loc de 18.00, acolo unde se impune carantina de noapte. Școlile, în schimb, rămân deschise și după ce această incidență este depășită.

Programul activităților economice este permis până la ora 24:00, iar în weekend, până la ora 22:00, când incidența este între 6 și 7,5 la mie. Când incidența trece de 7,5 la mie, magazinele, restaurantele și alte activități se închid la ora 22.00.

Localitățile cu peste 6 la mie intră în carantină în weekend, când circulația între orele 20:00 și 05:00 se face doar cu declarație pe propria răspundere. Sunt exceptați de la această măsură cei care au schema completă de vaccinare și cei care au trecut prin boală. În localitățile cu rata de infectare peste 7,5 la mie, măsura este valabilă pentru toate zilele săptămânii.

Accesul la restaurante, spectacole, săli de fitness, piscine, locuri de joacă se face doar la 50% din capacitate. Pot intra doar cei care fac dovada vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 6 luni. Testele COVID nu mai asigură accesul clienților.

Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt exceptați de la această regulă.

Evenimentele private – nunți, botezuri, mese festive – pot fi organizate în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane. Toți participanții trebuie să fie ori vaccinați cu schemă completă, ori trecuți prin boală.

Școlile rămân deschise și dacă incidența trece de 6 la mie. Vor fi închise clase sau școli, individual, în funcție de apariția cazurilor de COVID.

Elevii și cadrele didactice vor fi testați cu teste de salivă non invazive.

AICI texul Hotărârii CNSU

Exit mobile version