Consiliul European a convenit astăzi asupra unei abordări generale cu privire la propunerea de regulament de instituire a Actului privind consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice în comun (EDIRPA). O abordare generală înseamnă că Consiliul are un acord politic pe baza căruia poate începe negocierile cu Parlamentul European.
În abordarea sa generală, Consiliul a confirmat propunerea Comisiei de a angaja 500 de milioane euro din bugetul UE pentru perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a regulamentului și 2024, în vederea stimulării acțiunilor care răspund celor mai urgente și critice nevoi de produse în domeniul apărării. Acțiunile trebuie să fie realizate de un consorțiu format din cel puțin trei state membre.
Abordarea generală a Consiliului asigură faptul că fondurile UE vor finanța numai acele acțiuni de achiziții publice în comun în care costul componentelor originare din UE și din țările sale asociate este de cel puțin 70%. Abordarea generală stabilește, de asemenea, o serie de condiții clare pentru ca contractanții, subcontractanții și produsele din domeniul apărării să fie eligibile, toate în vederea consolidării competitivității bazei industriale și tehnologice de apărare europene.
Pentru ca EDIRPA să poată răspunde nevoilor urgente pe termen scurt într-un mod flexibil, poziția Consiliului ia în considerare o răspândire a cooperării existente în industria de apărare în contextul transatlantic și, respectiv, cu alte țări democratice care împărtășesc aceeași viziune.
În cadrul reuniunii lor informale de la Versailles din 11 martie 2022, șefii de stat sau de guvern din UE s-au angajat să consolideze capabilitățile europene de apărare, având în vedere contextul geopolitic actual, care este marcat de o instabilitate în creștere, de concurență strategică și de amenințări sporite la adresa securității, inclusiv de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Acesta din urmă a demonstrat și mai clar faptul că este esențial să se remedieze fără întârziere deficiențele existente.
Declarația de la Versailles a afirmat, în special, că statele membre ar trebui să crească în mod substanțial cheltuielile de apărare, să dezvolte în continuare investițiile colaborative în proiecte comune și în achizițiile publice în comun de capabilități de apărare, să stimuleze inovarea și să consolideze și să dezvolte industria de apărare a UE, inclusiv IMM-urile.
La 18 mai 2022, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au prezentat Comunicarea comună privind analiza deficitelor de investiții în domeniul apărării și calea de urmat.
Potrivit datelor AEA din domeniul apărării pentru 2020, statele membre ale UE au investit 4,1 miliarde euro în echipamente de apărare achiziționate în colaborare (11 % din cheltuielile lor totale), ceea ce reprezintă o scădere de 13 % față de 2019. Comunicarea comună a subliniat că investițiile insuficiente ale statelor membre în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare au condus la deficite la nivel de industrie și în materie de capabilități în UE și la nivelurile deosebit de scăzute ale stocurilor de echipamente de apărare.
Întrucât Consiliul a ajuns la o abordare generală, negocierile cu Parlamentul European în cadrul procedurii legislative ordinare pot începe de îndată ce acesta din urmă își adoptă poziția