Fundația Friedrich Ebert România anunță publicarea studiului ”Inechitatea sistemului fiscal – ”cazul impozitului pe proprietate”, autor Marcel Spătari (Syndex România).
Raportul analizează cazul impozitării proprietăților în România, pentru a ilustra caracterul regresiv al sistemului fiscal românesc și modul în care acesta favorizează categoriile avute. Reforma sistemului de impozitare a proprietăților și eliminarea actualului caracter regresiv al acestuia are o miză importantă, pentru că ar echilibra parțial balanța care actualmente pune cea mai mare parte a poverii fiscale pe umerii consumatorului și ai celor ce muncesc, mutând-o și pe umerii celor înstăriți. Evident, doar reforma sistemului de impozitare a proprietăților nu poate rezolva singură inechitățile sistemului fiscal românesc, însă reprezintă un element important al demersului de construire a unui sistem fiscal mai echitabil și mai eficient.
Principalele concluzii și recomandări ale studiului
România este pe locul 6 de la coadă în UE în ceea ce privește taxarea proprietăților ca % din PIB (0,5% taxele recurente pe proprietate și 0,1% alte taxe pe proprietate) și pe locul 7 de la coadă în ceea ce privește ponderea taxelor pe proprietate în taxarea totală (2% taxele recurente pe proprietate și 0,4% alte taxe pe proprietate). Doar Estonia, Lituania, Slovacia, Cehia și Slovenia impozitează proprietățile mai puțin ca România.
Deși constituie o parte mică din sistemul fiscal din România (doar 12,8% din totalul veniturilor bugetelor locale în 2019 în cele 103 municipii incluse în studiu), veniturile provenite din taxele pe proprietate sunt importante pentru administrațiile locale, pentru că ele sunt colectate și utilizate în integralitate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
Natura regresivă a sistemului de impozitare a proprietăților din România provine în special din calculul valorii impozabile a clădirilor. Ca urmare a diferențelor mari de valoare a proprietăților între orașe, impozitarea reală este accentuat regresivă: în localități precum Călărași, Satu Mare, Drobeta Turnu Severin sau Focșani, unde în 2018 prețurile medii la apartamente era de sub 700 de euro pe metru pătrat, rata reală de impozitare a suprafețelor locative a fost de peste 0,6%, în timp ce în cele mai mari patru municipii unde prețurile imobiliarelor au depășit 1.100 de euro/m2 în 2018, cota reală de impozitare a fost sub 0,4%, la Timișoara și Cluj-Napoca fiind înregistrate chiar cele mai mici niveluri, de doar 0,24% și respectiv 0,23%.
Inechitățile semnalate mai sus provin în special din rigiditatea sistemului de calcul a valorii impozabile a clădirilor care aparțin persoanelor fizice, iar logica generală pare a fi cea de aliniere a sarcinii fiscale în jos, pentru a nu pune presiune fiscală mare pe păturile mai sărace ale populației. Totuși, modificarea sistemului exclusiv în baza unui mecanism care să ia în calcul „valoarea de piață” a proprietăților comportă riscuri importante în România. În condițiile în care o mare parte a populației are venituri sub nivelul necesarului pentru un trai decent. proprietăților au crescut fulminant în ultimii ani, o aliniere strictă a impozitelor la „prețurile de piață” ar putea însemna o sarcină fiscală excesivă pentru o mare parte din populația orașelor
O reformă a sistemului de impozitare a proprietăților ar putea include mai multe soluții care să se înscrie într-o logică generală de impozitare progresivă a averilor mari, cum ar fi: 1) o impozitare progresivă a proprietăților multiple; 2) o impozitare progresivă a proprietăților mari și foarte mari, eventual cu introducerea unor praguri de valoare; 3) o impozitare mai mare și mai eficientă a transferurilor de proprietate; 4) o reglementare și o impozitare mai mare și mai eficientă a pieței chiriilor; 4) o impozitare mai eficientă a proprietăților utilizate în scopuri comerciale; 5) un cadru legal care să asigure o mai mare omogenizare a sistemelor de impozitare a proprietăților între localități. În ultimă instanță, poate fi luat în calcul și un sistem de calcul și indexare automatizată a ”valorii de piață” a proprietăților care să protejeze proprietarii locuințelor mai vechi de fluctuațiile mari de preț pe piața imobiliarelor.