Cea mai des întâlnită cauză a inactivității femeilor din România este cea a obligațiilor familiale
Friedrich-Ebert-Stiftung România a lansat luni, 6 decembrie 2021, studiul elaborat împreună cu Syndex România – „Inegalități economice de gen în România”, autori Ștefan Guga și Alexandra Sindreșean. Studiul tratează subiectul inegalității de gen din perspectivă economică, analizând poziția femeilor pe piața muncii, feminizarea unor sectoare economice, decalajele de remunerare între femei și bărbați, precum și politicile publice menite să reducă inegalitatea de gen.
Principalele rezultate ale studiului
Inegalitatea de gen din România este astăzi printre cele mai mari din Uniunea Europeană, neexistând niciun progres semnificativ de-a lungul ultimului deceniu. În ciuda unei creșteri economice importante și a unei perioade economice teoretic foarte bune înainte de pandemie, participarea femeilor pe piața muncii a rămas la niveluri foarte scăzute, atât față de bărbați, cât și din punct de vedere istoric. Ponderea femeilor în populația ocupată a ajuns în 2020 la 42,6%, de departe cel mai redus nivel din ultimele două decenii și jumătate.
Cea mai des întâlnită cauză a inactivității femeilor din România este cea a obligațiilor familiale, inclusiv îngrijirea adulților cu dizabilități sau a copiilor. Aproape o treime (32,7%) din femeile în vârstă de muncă, dar inactive, spuneau în 2020 că aceste obligații sunt principalul motiv pentru care nu participă pe piața muncii, în comparație cu undeva la o cincime (21,9%) la nivelul Uniunii Europene.
Când vine vorba de tipul de muncă prestată de femei, există diferențe uriașe între sectoarele de activitate, iar în sectoarele feminizate tendința este ca femeile să ocupe poziții inferioare bărbaților. Distribuția pe sexe între sectoarele de activitate ne arată o concentrare a foarte mare a femeilor în industria prelucrătoare, comerț, sănătate și învățământ, unde lucrează 65% din salariate (și doar 45% din salariați). Sectoare precum sănătatea, învățământul, băncile și asigurările sunt hiperfeminizate (peste 70% femei în 2020), în timp ce construcțiile, industria extractivă sau transporturile sunt hipermasculinizate (sub 25% femei). Din 2008 până în prezent, dintre sectoarele feminizate doar în HORECA observăm o reducere a feminizării, în timp ce multe sectoare masculinizate și-au accentuat această caracteristică.
Inegalitățile de gen de pe piața muncii se reflectă în decalaje de venit. Din acest punct de vedere, situația înainte de pandemie părea totuși per ansamblu semnificativ mai bună decât la începutul anilor 2010. Reducerea decalajelor de venit s-a datorat în totalitate politicii salariale din sectorul bugetar — mai exact, creșterile salariale generale din aceste sectoare hiperfeminizate au dus la reducerea decalajelor de venit la nivelul întregii economii. Evoluția din sectorul privat a fost exact inversă, perioada de creștere economică fiind însoțită de o lărgire semnificativă a decalajelor de venit între femei și bărbați.
Traiectoria de-a lungul ultimului deceniu ne arată cât se poate de evident că reducerea inegalității economice de gen în România nu se va realiza automat. Soluțiile propuse până în prezent de autoritățile din România pentru aceste probleme sunt insuficiente, având aplicabilitate și rezultate cel puțin incerte. Reorientarea politicilor publice privitoare la egalitatea de gen necesită în primul rând o dezbatere publică amplă, din care să reiasă în mod transparent obiectivele și măsurile pe care societatea în ansamblul ei e dispusă să le susțină în vederea echilibrării relațiilor dintre femei și bărbați.
Studiul poate fi accesat integral la adresa http://library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/18613.pdf?fbclid=IwAR1_a_F-afXo6bhNffeTGIWTk1AFZrON-iFZMd3iRQSsC_QURfBE9sv58nQ