Ministerul Muncii a publicat un ghid cu informații utile și a deschis o linie telefonică pentru cetățenii care doresc să plece la muncă în străinătate. Ghidul este, de fapt, o centralizare/sistematizare a diferitelor pagini de internet care conțin informații de interes pentru românii care lucrează sau intenționează să lucreze în afara granițelor.
Materialul conține informații pe care orice persoană ar trebui să le cunoască înainte să semneze un contract de muncă cu un angajator din străinătate, în condițiile în care, odată ajunși în statul de destinație, lucrătorii români intră sub jurisdicția statului respectiv – legalitatea contractelor de muncă, lista agențiilor de plasare autorizate și cea a agenților de muncă temporară, datele de contact ale ambasadelor și consulatelor, precum și Ghidul lucrătorului român, elaborat în colaborare cu Ambasadele României şi Corpul ataşaţilor pe probleme de muncă şi sociale, pentru 20 de state.
De asemenea, Ministerul Muncii anunță și existența unor linii telefonice (cu tarif normal) dedicate pentru cei care vor să discute cu specialiști din Inspecția Muncii înainte de semnarea unui contract, pentru a evita abuzurile.
Numerele de telefon la care cetățenii români pot cere informații despre munca în străinătate sunt: 021.302.70.52 și 021.302.70.53 și pot fi apelate de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-18.00.
Ghidul lucratorului român în străinătate nu este, de altfel, o noutate. Începând din 2017, fostul Minister al Românilor de Pretutindeni a început publicarea, pentru diferite țări de destinație, a unor astfel de ghiduri.
De altfel, campanii de informare și educare a românilor care intenționează să plece la muncă în străinătate au mai avut loc în ultimii ani, sub coordonarea ori prin colaboarea dintre diferite instituții: ANAF, ANITP, ITM, Ministerul Finanțelor, dar și alte ghiduri și recomandări adaptate, de-a lungul timpului, la interesul social al momentului.