O inițiativă legislativă depusă de senatorul Dorin Dobra ar putea aduce facilități românilor din stăinătate la obținerea unor documente solicitate autorităților publice în cursul lunii august.Astfel, potrivit proiectului de lege, cetățenii români din diaspora ar putea solicita pe parcursul întregii luni august prelucrarea cererilor lor în regim de urgență (în termen de maxim 5 zile lucrătoare), fără taxele aferente.
Parlamentarul, a cărui inițiativă beneficiază de susținerea mai multor aleși, consideră că aparatul administrativ din România trebuie să abordeze cu celeritate solicitările cetățenilor români cu domiciliul sau reședință în străinătate, deoarece acești cetățeni beneficiază de mai puțin timp decât solicitanții uzuali.
De asemenea, senatorul Dobra consider că administrația din România trebuie să faciliteze accesul cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate prin înființarea unor ghișee special dedicate acestei categorii de cetățeni, prelungirea programului la ghișee, tratarea acestor cereri în regim de urgență fără a fi suprataxate.
”Se impun anumite instrumente legale pe care instituțiile și autoritățile publice să le aibă la dispoziție pentru ca în perioada scurtă de timp pe care o au la dispoziție acești cetățeni”, referindu-se la perioada concediilor de vară în care românii din afara granițelor revin acasă pentru a-și petrece concediile și pentru a-și rezolva problemele administrative.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege, se mai arată că în urma ultimelor estimări aproape 5 milioane de români au părăsit țara pentru un loc de muncă mai bine pplătit în străinătate.
”În baza numărului mare de emigranți români (cetățeni români cu reședința sau domiciliul în străinătate), conform datelor oficiale din urmă cu trei ani oferite de INS peste 2.340.000, și în urma analizării situației statistice de la frontier României, s-a constatat un flux mare de cetățeni români care se întorc în țară pentru perioade scurte de timp, în special în luna august când este perioada vacanțelor de vară și concediilor de odihnăîn țările din Occident. Tot statisticile arată că în această perioadă de timp cetățenii români cu reședința sau domiciliul în străinătate apelează la instituțiile publice din țară pentru rezolvarea problemelor personale, ca eliberarea de documente, solicitarea de avize, acorduri, aprobări, precum și alte cereri personale”, își motivează senatorul Dobra inițiativa.
Documentele vizate de inițiativa legislative sunt adeverința de venit, cazierul fiscal, certificatul de rezidență fiscal, cardul European de sănătate, adeverința de asigurat, formularul de reziliere a plății asigurărilor în România, duplicatul diplomei de Bacalaureat, duplicatul diplomei de licență, cartea de identitate, pașaportul simplu electronic, certificatul de înmatriculare auto, eliberarea sau preschimbarea permisului auto.