Site icon TIMP ROMÂNESC

INS: România, spor natural negativ în octombrie

Foto: emigrantul.it

România a înregistrat, în luna octombrie, un spor negativ al populaţiei de 3.974 persoane, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică. Potrivit INS, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 2.503 în luna octombrie 2017 faţă de aceeaşi lună din 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu cinci mai mare faţă de luna octombrie 2016.

La nivel comparativ, octombrie 2017 vs septembrie 2017, statistica oficială arată că, în România, s-au născut 17.999 copii, cu 157 mai puţini. În acelaşi timp, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în intervalul de referinţă a fost 21.973, cu 3.335 mai multe decât în luna anterioară.

Sporul natural în România a fost negativ atât în luna octombrie 2017 (- 3.974 persoane), cât şi în luna octombrie 2016 (- 6.472 persoane).

Pe de altă parte, numărul căsătoriilor a fost, în luna octombrie 2017, cu 70 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent. De asemenea, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 100 de divorţuri mai multe în luna octombrie 2017, decât în luna octombrie 2016.

În ceea ce priveşte numărul căsătoriilor, acesta a fost, în octombrie, cu 70 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 100 divorţuri mai multe.

Exit mobile version