Site icon TIMP ROMÂNESC

Instituții poloneze implicate în Festivalul Culturii Române

„Festivalul Culturii Române” la Cracovia a ajuns anul acesta la cea de-a şaptea ediţie, iar organizatorii şi-au propus să aducă România cât mai aproape de publicul polonez prin promovarea valorilor şi patrimoniului naţional, construind o imagine intensă și dinamică a culturii noastre.

Ediţia din acest an a „Festivalului Culturii Române”, realizată în colaborare cu unele dintre cele mai cunoscute instituţii cracoviene, se va desfăşura în perioada 15-18 mai și se adresează unui public divers.

În program vor fi incluse concertul de muzică tradițională românească susținut de Doina Lavric la Sala Reduta a Cinematografului Ars, o degustare de vinuri, brânzeturi şi cozonac româneşti, proiecţia filmului ”Nuntă în Basarabia” (regia Nap Toader), destinat studenţilor şi cadrelor didactice de la Catedra de Limba Română a Universităţii Jagiellone.

Etnologul Ewa Kocój de la Muzeul de Istorie al oraşului Cracovia va prezenta prelegerea ”Călători printre lumi. Despre simbolistica şi obiceiul ,,Căluţilor” în folclorul românesc” şi ateliere pentru copii pe tema unor vechi tradiții românești, iar la Muzeul de Inginerie Urbană va fi vernisată o expoziţie de fotografii semnate de Lucian Bran.

Exit mobile version