La fel ca şi în anii trecuţi, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, însoţit de clerici de la Centrul Eparhial, a făcut sfinţirea instituţiilor româneşti din Giula, de această dată, evenimentul desfăşurându-se în ziua Praznicului Bobotezei, pe 14 ianuarie 2015, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Au fost sfinţite Grădiniţa Românească, Şcoala Generală şi Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, sediile şi personalul de la Consulatul General al României la Giula, unde a fost prezent şi Consulul Titu Gheorghiof, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Centrul de Documentare şi Informare al AŢRU şi sediul săptămânalului „Cronica” al AŢRU, în frunte cu Directorul Executiv Delia Covaci, sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU) şi al săptămânalului „Foaia Românească”, precum şi casele credincioşilor care sprijină activitatea de la Catedrala Episcopală, anunţă Basilica.ro
Ca de fiecare dată, atât conducătorii instituţiilor, cât şi copiii au aşteptat cu bucurie şi nerăbdare această vizită misionar-pastorală, care le împărtăşeşte şi lor binecuvântarea prin darurile aduse de Agheasma Mare.