Tinerii care lucrează în străinătate aduc în România o formă mult mai agresivă a virusului care provoacă SIDA. Numărul celor infestaţi cu HIV din ţară a crescut cu peste două mii în ultimii doi ani. Tot mai mulţi pacienţi sunt măcinaţi de un virus nou, mult mai periculos decât cel pe care îl cunoşteau până acum.
„Cei care lucrează în străinătate au adus în România un nou tip de virus, de data asta de tip B”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţiose „Matei Balş”.
În paralel, creşte şi numărul de tineri purtători de HIV. Se înregistrează opt sute de noi cazuri pe an.
Cei mai expuşi riscului sunt tinerii între 20 şi 24 de ani. În 80% din cazuri, HIV se transmite pe cale sexuală. Mulţi nu se protejează, din bravură sau ignoranţă, spun specialiştii, scrie portatul Digi24