Prim-ministrul Guvernului României, Viorica Dăncilă, a avut ieri o întrevedere cu comisarul european pentru Politica Regională, Corina Crețu, în cadrul vizitei la Bruxelles. Întâlnirea a avut loc în continuarea discuțiilor din 30 ianuarie 2018, de la București, dintre prim-ministrul și comisarul european și în contextul menținerii unui dialog cât mai activ al Guvernului României cu Comisia Europeană referitor la gestionarea fondurilor europene.
Premierul a prezentat măsurile pe care Guvernul României le are în vedere pentru a facilita o cât mai bună absorbție a fondurilor europene și a beneficia cât mai mult de oportunitățile de finanțare. Totodată, a prezentat stadiul procesului de desemnare, îndeplinirea condiționalităților, demararea implementării programelor și evitarea riscurilor de dezangajare, care se mențin încă ridicate pentru anumite programe. O atenție deosebită a fost acordată proiectelor privind spitalele regionale.
În cursul întrevederii, a fost agreată crearea unui unui grup de lucru pentru simplificare, în vederea creșterii ratei de absorbție a fondurilor europene în România.
Un subiect important pe agenda discuțiilor l-a constituit și viitorul Cadru Financiar Multianual al UE post-2020, în contextul publicării recente de către Comisia Europeană a unei comunicări pe acest subiect. A fost evidențiată importanța majoră pentru România a acestui dosar, inclusiv din perspectiva obiectivelor pe durata Președinției Consiliului UE, în prima jumătate a anului 2019.
Cei doi oficiali și-au exprimat speranța că negocierile de la nivelul Uniunii Europene vor conduce la soluții care să acomodeze de o manieră echilibrată atât noile, cât și vechile priorități ale Uniunii, fiind accentuată importanța păstrării unui rol și a unor alocări importante pentru politica de coeziune în viitorul buget, principala politică investițională a Uniunii, care a avut și continuă să aibă o contribuție majoră la reducerea diferențelor de dezvoltare în interiorul Uniunii, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.