La sfârșitul lunii august, Comisia senatorială pentru românii de pretutindeni a efectuat o vizită de lucru în nordul Bucovinei (Ţinutul Herţa, raionul Storojineţ şi Cernăuţi), Ucraina, prima de o asemenea amploare, prilej cu care a avut loc o întâlnire a delegației parlamentare cu directorii de școli și primarii români din raion.
Participanții la întâlnirea de la Casa de Cultură din Herța au discutat cu membrii Comisiei senatoriale despre importanța dotării școlilor românești cu cărți în limba română.
Senatorul Marcel Bujor, președintele Comisiei, a dat asigurări că mesajele românilor din Ucraina vor fi transmise la București tuturor instituțiilor și autorităților care pot sprijini această comunitate în demersurile de integrare în Uniunea Europeană:
Vicepreședintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, senatorul Viorel Badea, a subliniat dorința membrilor delegației de a sprijini reașezarea relației între românii din țară și cei din Ucraina.
Importanța limbii române ca limbă europeană a fost subliniată de Ionel Ivan, reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți:
La rolul de punte de legătură pe care comunitatea din Herța îl joacă în relațiile dintre România și Ucraina s-a referit senatorul Ion-Simeon Purec, secretar al Biroului Permanent al Senatului și membru al Comisiei
Primarii români din raion și-au exprimat dorința deschiderii punctului de frontieră de la Diakivtsi-Racovăţ. La stadiul lucrărilor acestui punct de trece a frontierei către România, momentan închis traficului, s-a referit senatorul Iulian Cristache.
Cu prilejul vizitei, delegația română s-a deplasat și la Biblioteca raională “Gheorghe Asachi” din oraşul Herţa, unde a fost întâmpinată de domnul Vasile Scripcaru, primarul orașului, precum și de către primarii români și directorii de școli din raion. La sediul bibliotecii, membrii Comisiei parlamentare au făcut o donație de câteva sute de cărți, având în vedere faptul că biblioteca raională cuprinde 24 de biblioteci sătești. De asemenea, delegația parlamentară română a donat un calculator pentru școala românească din comuna Buda Mare și un calculator pentru școala cu predare în limba română din Radgostivska (instituție de învățământ înființată la 1 septembrie 1968, în clădirea fostului punct vamal dintre Austro-Ungaria și România). Donaţia de calculatoarele s-a realizat cu sprijinul Liceului Bilingv „Miguel de Cervantes” din Bucureşti.