Membrii Comisiei pentru problemele Românilor din afara granițelor din Camera Deputaților s-au întâlnit, la sediul Consulatului General al României din Vârşeț, cu membrii reprezentativi ai comunității româneşti din Voivodina (asociație, instituție, şcoală, biserică, mass media, oameni de afaceri etc), anunță Românii Independenți din Serbia (RIS).
Din delegația parlamentară condusă de Constantin Codreanu, preşedintele comisiei, au făcut parte și deputații Nicolaie Sebastian- Valentin Radu, Matei Dobrovie şi Marilen Pirtea. La întâlnirea de lucru cu delegația de deputați din România au mai fost prezenți: Dan Constantin, Consulul României la Vârşeț, P.S.S. Daniil, Episcopul Episcopiei „Dacia Felix” şi Alexandru Petruț, atașatul cultural al Ambasadei României la Belgrad.
Asociaţia de interes obştesc „Românii Indepenfenţi din Serbia” (RIS) a fost reprezentată de Dr. Dorinel Stan – preşedinte, prof. dr. Univ. Marinel Negru și Cristian Cacovan – vicepreşedinte şi Călin Iorga – secretar.
RIS-ul a ridicat şi evidențiat problemele de fond cu care se confruntă etnicii români din Serbia, cadrul instituțional românesc (CNMNRS) impus de stat, problema arzătoare privind dobândirea cetățeniei române, stagiul actual în învățământul cu predare în limba română, problema desființării Cancelariei locale la Grebenaț, respectiv demersurile Asociației RIS în vederea stopării deciziei, divizarea românilor din Serbia, constituirea alianței unice româneşti pe întreg teritoriul Serbiei – Uniunea Românilor din Serbia (URS), se mai arată în comunicat.
Faptul că reprezentanții Consiliului Național Român (CNMNRS) s-au întâlnit separat, la Ambasada României din Belgrad, cu parlamentarii români a fost criticat de reprezentanții RIS.
”Este un caz fără precedent, care are drept scop divizarea în continuare a românilor din Serbia, manipularea Bucureştiului şi opinei publice, prezentarea teatrală a realității româneşti în Serbia. Asociația „Românii Independenți din Serbia” (RIS) cere clarificarea situaţiei scandaloase la care s-a ajuns”, mai arată RIS, considerând că astfel de demersuri nu fac decât să divizeze și mai mult comunitatea românească din Serbia, într-o încercare de inducere în eroare a Bucureștiului.