Site icon TIMP ROMÂNESC

Interesați de privatizările din Moldova

Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a precizat la Chişinău, cu prilejul unei conferinţe de presă comună cu omologul său, Valeriu Lazăr, că economia românească poate contribui la programul de privatizare din Republica Moldova și că România susţine fără rezerve integrarea economică a Republicii Moldova, precum şi accesul oamenilor de afaceri moldoveni pe piaţa comunitară: ”Trebuie să facem acest efort extraordinar de a contribui la deschiderea relaţiilor comerciale cu Rep. Moldova, la deschiderea relaţiilor investiţionale, la acomodarea legislaţiei instituţiilor şi standardelor şi la facilitarea accesului oamenilor de afaceri din Republica Moldova către UE”.

Cei doi demnitari au convenit organizarea, până la sfârşitul acestui an, la Chişinău, a unei întâlniri ai Camerei de Comerţ şi Industrie şi ai mediului de afaceri din Republica Moldova cu reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ bilaterale din România, pentru a facilita prezenţa pe piaţa Moldovei atât a capitalului românesc, cât şi a celui străin din România.

Cu acest prilej, Vosganian a dat asigurări că lucrările pentru construcţia gazoductului Iaşi – Ungheni sunt în grafic.

La rândul său, Valeriu Lazăr a afirmat că actuala conducere de la Chişinău are voinţa politică de a susţine procesul de privatizare, ca instrument prin care să se acumuleze capital şi să se creeze noi locuri de muncă.

Exit mobile version