Site icon TIMP ROMÂNESC

Între generali

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, aflat în vizită în SUA, a avut o întrevedere cu generalul Raymond Thomas, comandantul Comandamentului SUA pentru Operaţii Speciale – USSOCOM.Cei doi oficiali au discutat în principal despre creșterea interoperabilității și integrarea forțelor convenționale și a celor speciale ale celor două ţări în spațiul de luptă modern.

De asemenea, în timpul întâlnirii au fost abordate și subiecte referitoare la misiunile executate în cadrul eforturilor de stabilitate din Afganistan, dezvoltarea unor capabilități specifice forțelor pentru operații speciale, identificarea unor noi modalități de creștere a interoperabilității și participarea la activități de instruire în comun ale militarilor români și americani.

Şeful Statului Major General și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul şi cooperarea Forţelor Speciale ale SUA cu Forţele pentru Operaţii Speciale din Armata României, în contextul măsurilor de reasigurare stabilite la nivelul Alianței, în special în cadrul programelor de exerciții “ENDURING JCET” și operaţiei “ATLANTIC RESOLVE”.

De asemenea, au fost prezentate rezultatele programelor de asistență de securitate în domeniul forțelor pentru operații speciale și a fost subliniat rolul și contribuţia acestor programe în dezvoltarea relaţiilor româno-americane.

În cadrul vizitei, generalul Ciucă s-a întâlnit cu personalul român de stat major ce îşi desfăşoară activitatea în comandamentul central şi în cel al forţelor speciale ale SUA –  CENTCOM (Comandamentul Central al Armatei SUA) şi USSOCOM.

Exit mobile version