Valerii Zincenko, şeful Direcţiei MAI al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, s-a întâlnit cu consulul general al României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan, cu care a discutat chestiuni legate de securitatea misiunii diplomatice române în nordul Bucovinei şi a celor 10 reprezentanţi (între care sunt diplomaţi).
Diplomatul român a mulţumit conducătorului miliţiei bucovinene pentru faptul că în timpul evenimentelor tensionate din Ucraina sediul misiunii diplomatice române s-a aflat sub paza sigură a lucrătorilor DMAI din ţinut, care asigură ordinea de drept şi în timpul înfăptuirii diverselor măsuri, la care participă diplomaţii români.
Valerii Zincenko a asigurat că DMAI în regiunea Cernăuţi face tot posibilul ca în ţinutul bucovinean, unde locuiesc reprezentanţi ai diferitor grupuri etnice, să domnească liniştea şi pacea, să nici nu apară încercări de aţâţare a conflictelor interetnice ce în nordul Bucovinei n-au fost înregistrate. Totodată, în timpul întâlnirii s-a accentuat şi asupra tradiţionalei colaborări comune între miliţienii din nordul Bucovinei şi poliţiştii din judeţele Suceava şi Botoşani, activitate ce va continua şi va aduce rezultate pozitive.
Ambii conducători şi-au exprimat dorinţa aprofundării colaborării între Consulatul General al României la Cernăuţi şi DMAI al Ucrainei în regiunea Cernăuţi.
Întrevederea a avut loc la sediul Consulatului . (Diana Toma, Cernăuți, Zorile Bucovinei)