Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu l-a primit duminică, 28 august 2022, la sediul MAE, pe Secretarul General al Organizației Maritime Internaționale (OMI), Kitack Lim.
Discuțiile s-au concentrat în principal pe abordarea impactului agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra exporturilor de cereale din Ucraina pe cale maritimă, care afectează securitatea alimentară la nivel global, precum și asupra libertății de navigație în Marea Neagră.
Șeful diplomației române și Secretarul General al OMI au avut un schimb de opinii aprofundat cu privire la stadiul implementării Acordului privind cerealele din Ucraina – Black Sea Grain Initiative, încheiat la Istanbul, la 22 iulie 2022, ca urmare a acceptării de către Ucraina, Federația Rusă și Turcia a planului în acest sens al Secretarului General al ONU, António Guterres. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a reafirmat importanța implementării acestui acord conform angajamentelor asumate de părți, cu accent pe necesitatea asigurării unui transport maritim sigur în Marea Neagră, în lipsa căruia securitatea alimentară la scară globală este amenințată.
Totodată, șeful diplomației române a atras atenția asupra importanței asigurării libertății de navigație în Marea Neagră și a siguranței transportului maritim, inclusiv prin acțiunea comunității internaționale, în contextul măsurilor restrictive extinse introduse unilateral de Federația Rusă sub pretextul derulării acțiunilor militare și al prezenței minelor marine.
Referindu-se la rolul României, ministrul Bogdan Aurescu a reafirmat sprijinul acordat de țara noastră Ucrainei în contextul agresiunii nejustificate, neprovocate și ilegale a Rusiei împotriva statului vecin, centrat îndeosebi pe ajutorul umanitar oferit celor peste 2,1 milioane de refugiați ucraineni care au intrat în țara noastră, și pe măsurile de facilitare a exporturilor ucrainene de cereale. Astfel, a prezentat demersurile autorităților române în vederea identificării unor soluții practice pentru facilitarea transportului și tranzitului cerealelor ucrainene către piețele internaționale, inclusiv prin porturile românești de pe Dunăre și Portul Constanța de la Marea Neagră. A subliniat că, în ultimele luni, peste 3,4 milioane de tone de cereale din Ucraina au fost expediate prin România către destinațiile lor din întreaga lume și a dat asigurări că țara noastră va rămâne angajată, împreună cu partenerii europeni și globali, să joace un rol important în facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, pentru asigurarea securității alimentare globale.
În egală măsură, ministrul român de externe a prezentat eforturile României de a promova conectivitatea în regiunea Mării Negre, în vederea punerii în valoare a potențialului acesteia de a sprijini dezvoltarea economică a statelor regiunii, menționând printre altele demersurile Bucureștiului din ultimii ani de a crea unui coridor de transport de mărfuri între Marea Caspică și Marea Neagră, cu implicarea Georgiei, Azerbaidjanului și Turkmenistanului, respectiv de creare a unei conexiuni directe între porturile georgiene și Portul Constanța. De asemenea, s-a referit la cadrul oferit de Organizația de Cooperare Economică a Mării Negre, al cărei secretar general este fostul ministru român al afacerilor externe Lazăr Comănescu. În același timp, a subliniat impactul profund negativ al conflictelor prelungite din regiune și al războiului ilegal și ilegitim al Rusiei contra Ucrainei asupra eforturilor de dezvoltare economică a regiunii Mării Negre și de punere în valoare a potențialului economic excepțional al acesteia.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat, în calitatea sa de membru al Comisiei ONU de Drept Internațional și de co-președinte al Grupului de Studiu al acestui organism onusian privind Sea-Level Rise in relation to International Law (Creșterea nivelului mărilor și oceanelor în relație cu dreptul internațional), stadiul lucrărilor pe acest subiect și a discutat cu Secretarul General al OMI potențialul de cooperare cu Comisia ONU de Drept Internațional pe aspecte de interes comun legate de acest subiect important pentru un mare număr de state membre ONU.
Secretarul General Kitack Lim a mulțumit părții române și a exprimat în mod deosebit aprecierea pentru eforturile întreprinse de România pentru facilitarea exporturilor ucrainene de cereale în contextul agresiunii ruse asupra statului vecin și pentru maniera de gestionare a acestei situații complexe. Totodată, a încurajat România să continue implicarea activă în aceste demersuri, subliniind atât poziția strategică a țării noastre la Marea Neagră, cu rol important în vederea facilitării securității maritime, cât și pentru continuarea exporturilor de cereale din Ucraina. De asemenea, a subliniat importanța și potențialul economice ale Mării Negre, inclusiv în domeniul turismului. Secretarul General al OMI a apreciat eforturile Comisiei ONU de Drept Internațional și ale Grupului de Studiu al acesteia, co-prezidat de ministrul Aurescu, pe subiectul Sea-Level Rise in relation to International Law, exprimând disponibilitatea de cooperare pe temele de interes comun cu Organizația Maritimă Internațională, care are deja pe agenda sa aspecte care se referă la impactul schimbărilor climatice (creșterea nivelului mărilor și oceanelor fiind un efect direct al acestora) asupra mărilor și oceanelor.
După întrevederea cu ministrul român de externe, Secretarul General al Organizației Maritime Internaționale va efectua o vizită a Portului Constanța.