Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 11 noiembrie 2022, o întrevedere cu Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée, în marja participării la Forumul pentru Pace de la Paris, anunță Administrația Prezidențială.
Întâlnirea a avut loc pe fondul intensificării dialogului politic bilateral și a coordonării strânse pe teme de actualitate aflate pe agenda europeană, euroatlantică și internațională.
Președintele României și omologul său francez au abordat temele prioritare ale agendei bilaterale, cu accent pe consolidarea Parteneriatului Strategic româno-francez, stadiul și perspectivele de dezvoltare ale proiectelor comune din domeniul economic, al securității și al apărării.
Președintele Klaus Iohannis a prezentat stadiul demersurilor României, precum și așteptările legitime ale țării noastre privind aderarea la Spațiul Schengen, mulțumind Președintelui Emmanuel Macron pentru sprijinul Franței în acest sens. Președintele României a subliniat rezultatele pozitive ale misiunii recente de evaluare, care confirmă, încă o dată, că România este pregătită să adere la Spațiul Schengen și că extinderea va contribui la consolidarea securității și a rezilienței Uniunii Europene în ansamblul său.
În ceea ce privește aspectele de securitate, Președintele Klaus Iohannis a transmis și cu această ocazie aprecierea pentru participarea trupelor franceze la forța multinațională a NATO din România, ca națiune-cadru a Grupului de luptă aliat din țara noastră, inclusiv pentru decizia Franței de a spori această contribuție.
Cei doi lideri au abordat, totodată, situația de securitate generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și consecințele acesteia în plan european și global, cu accent pe energie și securitate alimentară. În cadrul discuțiilor, au fost explorate modalitățile de întărire a eforturilor de asistență destinate Ucrainei și refugiaților ucraineni, precum și procesul de reconstrucție post-conflict a țării vecine. În acest sens, Președintele României a prezentat măsurile și acțiunile țării noastre, exprimând aprecierea față de disponibilitatea Franței de a contribui la dezvoltarea infrastructurii necesare pe căile feroviare și fluviale românești.
Președintele Klaus Iohannis și Președintele Emmanuel Macron au avut și un schimb de opinii privind continuarea eforturilor în plan european pentru asigurarea securității energetice pe fondul ultimelor propuneri și decizii ale Uniunii Europene, care trebuie să conducă la surse de aprovizionare cât mai diverse și la prețuri cât mai accesibile pentru cetățeni.
Cei doi șefi de stat au abordat și modalitățile de sprijinire în continuare a Republicii Moldova, confruntată cu numeroase provocări în contextul actualei situații dificile de securitate.