Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut miercuri, 6 martie 2024, o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al comunității internaționale pentru Bosnia și Herțegovina, Christian Schmidt.
Ministrul român a exprimat aprecierea pentru activitatea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt și a Oficiului pe care acesta îl conduce, precum și pentru eforturile depuse în vederea asigurării funcționalității instituțiilor din Bosnia și Herțegovina și a respectului față de statul de drept.
Ministrul Luminița Odobescu a reiterat susținerea constantă a României pentru parcursul european și euroatlantic al Bosniei și Herțegovinei, precum și disponibilitatea statului român de a furniza expertiză în domenii relevante integrării europene. A apreciat progresele recente ale Bosniei și Herțegovinei în vederea avansării pe calea europeană și a subliniat importanța menținerii acestui ritm, cu respectarea principiilor și valorilor democratice consacrate. A salutat și a subliniat importanța menținerii nivelului de aliniere deplină la deciziile Politicii Externe și de Securitate Comună (PESC) ale UE.
Ministrul român a reliefat angajamentul ferm al României de a contribui în continuare la consolidarea unui mediu de securitate sigur în Bosnia și Herțegovina, îndeosebi prin intermediul Operației EUFOR Althea, în cadrul căreia România exercită, din data de 17 mai 2023, funcția de Șef de Stat Major și este unul din principalii contribuitori cu trupe și echipamente militare.
În cadrul întrevederii, au mai fost abordate aspecte regionale, cu accent pe situația de securitate și eforturile de avansare a partenerilor pe calea europeană.