Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut marți, 20 octombrie 2020, o întrevedere cu conducerea prestigiosului think-tank american Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), în cadrul vizitei pe care șeful diplomației române o efectuează în Statele Unite ale Americii.
Oficialul român a avut discuții cu John Hamre, președinte CSIS, și cu Heather Conley, vice-președinte pentru Europa, pe teme legate de profilul politic și de securitate al României în plan regional, european și global.
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a împărtășit evaluările României cu privire la contextul regional de securitate și a prezentat reprezentanților CSIS angajamentele țării noastre în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, dar și în calitate de stat membru UE și NATO.
În acest sens, ministrul Bogdan Aurescu a vorbit conducerii CSIS despre contribuția României la efortul de consolidare a relației transatlantice, precum și a stabilității și securității spațiului euro-atlantic, a democrației liberale și a statului de drept, în contextul provocărilor multiple la nivel regional. De asemenea, șeful diplomației române a abordat rolul esențial al Statelor Unite în cadrul NATO, inclusiv necesitatea menținerii unei prezențe militare americane substanțiale în Europa și interesul României pentru o prezență militară americană sporită pe teritoriul său, reconfirmând angajamentul României privind continuarea investițiilor strategice în apărare și respectarea angajamentelor la nivel Aliat în ceea ce privește alocarea de resurse în mod echitabil (burden-sharing).
Totodată, în cadrul discuției cu membrii conducerii CSIS, ministrul român a prezentat avantajele Inițiativei celor Trei Mări și a atras atenția asupra importanței avansării, cu susținerea SUA, inclusiv financiară, a două proiecte majore de interconectare regională, Rail2Sea și Via Carpathia, cu impact strategic direct inclusiv asupra mobilității militare pe axa Nord-Sud.
Alte teme abordate în cadrul întâlnirii au fost legate de situația de securitate la Marea Neagră și modalitățile de răspuns comun la provocările și riscurile pe care aceasta le prezintă.
Membrii conducerii CSIS s-au arătat interesați, la rândul lor, de viziunea României asupra viitorului NATO și al relației transatlantice, precum și de evaluările părții române în legătură cu perspectivele de stabilizare a situației de securitate în regiunea Mării Negre, și au exprimat apreciere față de rolul important pe care România îl are la nivel regional și în cadrul relației transatlantice.