Site icon TIMP ROMÂNESC

Întrevederi ale ministrului Apărării Naţionale cu membri ai Congresului SUA

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a avut o serie de întâlniri cu senatorii americani Lindsey Graham – membru proeminent al Comitetului pentru Alocări Bugetare și al Comitetului pentru Forţele Armate, Joni Ernst – preşedintele Subcomitetului Ameninţări Emergente şi Capabilităţi, precum şi cu James Inhofe – preşedintele Comitetului pentru Forţele Armate.

Pe agenda de discuţii cu oficialii americani au figurat teme de interes comun, precum proiectele derulate în contextul Iniţiativei Europene de Descurajare (European Detterence Initiative/EDI); cooperarea bilaterală România – SUA în domeniul apărării; planificarea apărării şi achiziţiilor; resursele alocate sectorului apărării; programele majore de înzestrare derulate cu partenerul american și statutul de “dependable undertaking”.

Pe parcursul discuţiilor, a fost evidenţiat ritmul dinamic al Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, precum şi sprijinul constant acordat de către SUA ţării noastre, în special din perspectiva consolidării securităţii pe flancul estic al Alianţei.

De asemenea, ministrul Mihai Fifor a adresat senatorilor americani invitația de a vizita România în perioada imediat următoare, pentru a continua întâlnirile cu oficialii români și pentru a putea vedea la fața locului aspecte concrete ale cooperării practice dintre România și Statele Unite ale Americii, în cadrul proiectelor derulate în comun în bazele militare de la Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii sau Deveselu.

În context, senatorul Lindsey Graham a informat deja că în luna octombrie are programate o serie de deplasări în Europa, prilej cu care va vizita și România.

Exit mobile version