România apreciază învestirea noului Guvern pro-european al Rep. Moldova. Cu această ocazie, președintele României Klaus Iohannis a salutat evenimentul pe contul său de socializare.
” Salut învestirea noului Guvern al Republicii Moldova, un guvern cu o orientare clară proeuropeană. Ştiu că sarcinile care stau în faţa executivului de la Chişinău nu sunt deloc uşoare, însă vreau ca partenerii noştri să fie convinşi că vor avea în România cel mai important sprijin în direcţia depăşirii dificultăţilor economice şi a continuării parcursului proeuropean„, subliniază Klaus Iohannis.
De asemenea, premierul României Victor Ponta apreciază noul Guvern pro-European de la Chișinău: „Felicitari noului Prim Ministru al Moldovei – Valeriu Strelet – si echipei sale guvernamentale. Guvernul Romaniei si eu personal vom fi cei mai apropiati parteneri si prieteni pentru acestia, asa cum am fost si pentru Guvernele Iurie Leanca si Chiril Gaburici! „, a precizat prim-ministrul pe pagina sa de socializare.
La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe a salutat învestirea noului Guvern pro-european al Rep. Moldova, pe baza unui Program de activitate cuprinzător, în consens cu aşteptările cetăţenilor, care include ca obiectiv prioritar integrarea europeană a Rep. Moldova.
„România susţine pe mai departe, ferm şi necondiţionat, parcursul european al Rep. Moldova, precum şi racordarea plenară şi ireversibilă a acesteia la familia europeană. Urez succes colegilor de la Chişinău pe acest drum”, a declarat Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe.
Formarea Guvernului, după un proces de intense consultări între forţele politice pro-europene din Rep. Moldova, probează responsabilitatea acestora faţă de provocările cu care se confruntă astăzi statul vecin.
Ministerul Afacerilor Externe și-a exprimat, de asemenea, încrederea că noul Executiv va continua, într-o manieră angajantă, aplicarea cuprinzătoare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, aprofundarea reformelor democratice şi consolidarea stabilităţii macroeconomice.
“Votul popular pro-european din 30 noiembrie 2014, reconfirmat, recent, la alegerile locale din luna iunie 2015 a dat un mandat clar pentru continuarea proiectului european şi modernizarea de ansamblu a statului şi instituţiilor. Aceste priorităţi au nevoie să se regăsească în efortul concret, de zi cu zi, al noului Guvern de la Chişinău”, precizează MAE.