Site icon TIMP ROMÂNESC

Investiții de 155 milioane de euro în domeniul infrastructurii de gestionare a apei din România

Comisarul european pentru politică regional, Corina Crețu, a aprobat investiții în valoare de 155 milioane de euro în domeniul infrastructurii de gestionare a apei din România.Șase mari proiecte de infrastructură în domeniul gestionării apei vor beneficia de investiții în valoare de 155 milioane de euro din Fondul de coeziune, pentru îmbunătățirea colectării, tratării și distribuției apei în întreaga țară.

Sumele alocate celor 6 proiecte sunt după cum urmează:

18 milioane de euro pentru, între altele, construcția și renovarea a 18 puțuri de adâncime și a 3 stații de tratare a apei în județul Argeș, pentru aproximativ 200.000 de persoane ca beneficiari finali;

6,3 milioane de euro pentru renovarea a două rezervoare și pentru construcția a 10 noi km din rețeaua de distribuție a apei, în județul Dâmbovița;

21 de milioane de euro pentru lucrări în județul Maramureș în vederea extinderii rețelei de distribuție a apei cu aproximativ 60 de km, de care vor beneficia 230.000 de locuitori;

46 de milioane de euro pentru construcția și modernizarea a 7 stații de tratare a apei în județul Prahova, având ca beneficiari 167.000 de locuitori;

12,6 milioane de euro pentru un acces mai bun la apa potabilă în județul Satu Mare, în principal prin forarea a patru puțuri de adâncime și extinderea rețelei de canalizare cu 40 de km;

51 de milioane de euro pentru îmbunătățirea accesului la apă pentru 179.000 de locuitori din județul Vaslui – proiectul, care are în vedere zonele urbane ale localităților Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești, presupune construirea și renovarea a peste 130 de km din rețeaua de alimentare cu apă.

Exit mobile version