Ioana Bivolaru a prezentat marți președintelui Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, scrisorile de acreditare în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Portugheză.
Ceremonia s-a desfășurat la Palatul Belem. Au fost trecute în revistă atât ansamblul relațiilor bilaterale, cât și proiecte de perspectivă, fiind subliniat nivelul de excelență atins, precum şi parteneriatul solid dintre cele două țări, la nivel european si euro-atlantic.
Ambasadorul român a adresat mulţumiri președintelui portughez pentru atitudinea deschisă față de comunitatea românească din Portugalia, la adresa căreia Marcelo Rebelo de Sousa a avut cuvinte de apreciere.
La ceremonia de acreditare ambasadorul României a fost însoțit de Mircea Lazăr, prim-colaborator și Adrian Duță, atașatul Apărării în cadrul Ambasadei României la Lisabona.
„Ceremonia a fost impresionantă – salutul Escadronului de Cavalerie al Gărzii Naţionale Republicane, în faţa Mânăstirii Jeronimos, urmat de salutul drapelului de stat al Portugaliei şi intonarea imnurilor României şi Portugaliei de fanfara militară, precum şi de salutul Gărzii de Onoare a trupelor de infanterie„, potrivit unui comunicat al Ambasadei României în Portugalia.