Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 27 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Transcrierea declarațiilor de presă:
Președintele României, Klaus Iohannis: Bună seara!
Am condus ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, o ședință în care am avut teme importante, dar de remarcat totuși că a fost prima ședință în noua formulă guvernamentală și cred că pot să spun de pe-acum deja că teme care înainte păreau complicate și greu abordabile, cu fostul guvern PSD eșuat, acum abordarea guvernamentală s-a schimbat fundamental și există o voință reală de ceea ce se numește colaborare loială, în termeni constituționali, lucru care este demn de menționat.
În ședința Consiliului am dezbătut mai multe teme, dintre care voi menționa câteva și ulterior, sigur, dacă doriți, o să intrăm în detalii.
Primul subiect a fost legat de ședința NATO care va avea loc săptămâna viitoare, marți și miercuri, la Londra, și unde voi participa și voi reprezenta România. Am discutat și stabilit obiectivele noastre, ale României, pentru acea ședință NATO. Este bine de știut că este o întrunire, un Summit mai degrabă cu tentă festivă decât cu tentă de ședință de lucru, dar evident că vom discuta teme grele.
In continuare aici