Vernisarea expoziției „Ion Creangă și lumea personajelor sale”, are loc astăzi la Galeria la Rond din spatele statuii lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chişinău. Evenimentul se înscrie în seria de evenimente „Zilele Creangă” care sunt organizate la Iași și Chișinău în perioada 1-4 martie.
Expoziţia este alcătuită din 21 de bannere care conțin fotografii, date biografice, fragmente din operă, cele mai reușite reprezentări grafice ale personajelor lui Ion Creangă şi aprecieri ale criticilor literari despre opera marelui povestitor.
Fotografiile vor putea fi vizionate până pe 24 martie 2014, urmând să fie itinerată apoi în localitățile Republicii Moldova – Drochia, Soroca, Bălți, Leova, Edineț, Cimișlia, Ocnița, Strășeni, Cahul, Nisporeni ș.a
Evenimentul este organizat de ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău, Muzeul Literaturii Române Iași, Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” din Republica Moldova și Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău.
Ion Creangă (1837-1889) este unul dintre cei mai iubiţi scriitori români, autor de basme şi povestiri. Volumul autobiografic Amintiri din copilărie este recunoscut drept unul de referinţă în literatura română pentru copii şi adolescenţi.