Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a efectuat, pe 27 ianuarie, o vizită la Universitatea Hull, la invitaţia profesorului Calie Pistorius, rectorul universităţii, cu ocazia deschiderii primului program Executive MBA integral britanic în România, la Cluj-Napoca, prin parteneriatul stabilit între universităţile Hull şi Babeş-Bolyai (UBB). Au fost prezenţi academicianul Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, rectorul UBB şi Dr. Mircea Maniu, director al Centrului pentru cooperare internaţională al UBB.
Ȋn cadrul vizitei, au avut loc discuţii cu rectorul Universităţii Hull, cu profesorii Glenn Burgess, pro-rector responsabil cu relaţiile internaţionale, Terry Williams, decan şi, respectiv, Andrew Abbott, prodecan al Facultăţii de Business, precum şi cu studenţi români din cadrul Universităţii.
Ȋntrevederea cu rectorul Pistorius s-a axat pe perspectivele de dezvoltare ale parteneriatului încheiat cu UBB, rolul Universităţii Hull de promotor în dezoltarea sustenabilă a regiunii de Nord-Est a Angliei, consolidarea responsabilităţii în formarea resurselor umane adaptate pieţei muncii, deschiderea internaţională şi cooperarea cu instituţii similare europene, promovarea programelor de studiu în domeniul afacerilor, al cercetării maritime, logisticii şi ingineriei, reforma structurală, cu accent pe dimensiunea transdisciplinară şi interactivă în domeniul cercetării.
Discuţiile cu profesorul Burgess şi conducerea Facultăţii de Business au vizat perspectivele de dezvoltare ale cooperării cu UBB Cluj-Napoca şi efectul de multiplicare al programului EMBA în plan local şi regional, respectiv rolul universităţilor, ca vectori de dezvoltare şi formare a resurselor umane, în promovarea transferului de cunoaştere şi al dezvoltării economiei locale. Parteneriatul cu UBB se doreşte a fi unul multidisciplinar şi dinamic, construit pe o serie de axe de cooperare, precum programe comune de studii, mobilităţi studenţeşti, programe de cercetare şi publicare a rezultatelor, consolidarea dimensiunii internaţionale şi de cunoaştere a celor două universităţi. Programul Executive MBA va fi lansat oficial la Cluj, la 20 februarie 2015.
Ambasadorul român a apreciat standardele de calitate şi oportunităţile de dezvoltare oferite de sistemul universitar britanic, atât tinerilor români cât şi universităţilor din România, subliniind importanta unor parteneriate precum cel încheiat între Hull şi UBB în consolidarea prezenţei internaţionale a studenţilor şi profesorilor români, precum şi contribuţia acestora în domenii de vârf, esenţiale pentru o Europă competitivă.
Întâlnirea cu studenţii din Hull a prilejuit un schimb de opinii privind preocupările şi provocările la adresa comunităţii studenţeşti româneşti, opţiunile de revenire în ţară după finalizarea studiilor, aportul acestora la dinamizarea cooperării la nivel universitar între UK şi România, la modernizarea şi valorificarea potenţialului oferit de România în plan economic, civic, social şi cultural.