Membrii Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul Mircea Lubanovici, a avut astăzi o întrevedere cu Yoel Razvozov, preşedintele Comisiei pentru absorbţia imigranţilor şi diasporă din Parlamentul Statului Israel. La întâlnire au participat și membri ai comisiei, precum și Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Statului Israel la București.
“Întrevederea de astăzi extinde posibilităţile de cooperare între cele două state prin realizarea unor parteneriate. În ceea ce priveşte statutul românilor de pretutindeni, Israelul este un adevărat exemplu de bune practici, iar statutul everilor trebuie să fie un exemplu profesionist pentru România prin modalitatea eficientă de sprijinire a cetăţenilor săi”, a precizat Mircea Lubanovici la începutul întâlnirii.
Situaţia cetăţenilor diasporei a fost principalul subiect al discuţiilor, iar preşedintele Comisiei pentru absorbţia imigranţilor şi diasporă din Parlamentul Statului Israel a subliniat că “atunci când este vorba despre diaspora, trebuie să vorbim şi despre aspectul negativ, acela că tinerii aleg să îşi formeze viitorul în străinătate, dar şi despre cetăţenii care păstreză legătura cu ţara mamă, îşi apără istoria, fac lobby pentru ţara din care provin şi oferă continuitate identităţii lor. În ceea ce priveşte Israelul, facem tot ceea ce putem pentru ca evreii să perpetueze identitatea noastră, de la facilităţi fiscale până la accesul rapid la autorităţi”.
“Împărtăşim multe reuşite, multe proiecte comune se află în dezvoltare, iar acest lucru trebuie să continue. Apreciem suportul pe care România l-a acordat Israelului în Parlamentul European atunci când a fost nevoie”, a subliniat Razvozov.
La discuții au participat și deputații Mircea Dolha și Ninel Peia, vicepreședinte, respectiv secretar al Comisiei
Organizarea unui forum de investiţii al oamenilor de afaceri din România şi Israel este bine venită în acest an, la Bucureşti, a fost propunerea secretarului Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, Ninel Peia, adresată oaspetelui israelian.
În acest context, Mircea Dolha s-a declarat convinsde faptul că anul acesta vor fi deschise primele camere de comerţ Româna – Israel: “S-au făcut, deja, demersuri pentru înfiinţarea de camere de comerţ Israel-România, în mai multe judeţe şi cu sprijinul autorităţilor israeliene. Sunt sigur că anul acesta le vom inaugura pe primele. Aşteptăm cetăţenii evrei să vină în ţara noastră pentru că şi românii vor merge cât mai mulţi şi cât mai des în Israel”.
În cadrul discuţiilor s-a propus de către partea română înfiinţarea forum de investiţii al oamenilor de afaceri prin implicarea oamenilor de afaceri, israelieni şi români: “propunem ca prima ediţie a acestui forum să se desfăşoare anul acesta, la Bucureşti. Consider că acest proiect va fi un punct de plecare în dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale. În urma acestui forum vom discuta şi despre dezvoltarea unui program dedicat promovării moştenirii culturale evreieşti în România, dar nu în ultimul rând să punem la punct un proiect de colaborare între şcoli: elevii români să îi viziteze pe cei israelieni şi invers. În acest mod le vom deschide interesul elevilor din Israel către România, iar copiii români vor înţelege cu adevărat istoria statului evreu”, a reliefat Ninel Peia.
“Israelul este deschis în cooperarea celor două comisii şi ne dorim ca această colaborare să fie cea mai eficientă. Agenda comună trebuie să vizeze majoritatea domeniilor: economie, sănătate, turism, educaţie, dar şi grija constantă către cetăţenii străini din ţările noastre”, a declarat Yoel Razvozov la finalul întâlnirii.