Site icon TIMP ROMÂNESC

Istanbul: Posibilele manifestații cu ocazia zilei de 15 iulie

În contextul împlinirii, la 15 iulie 2017, a unui an de la tentativa de lovitură de stat din Turcia, Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care călătoresc în această țară asupra posibilității organizării unor manifestări publice de amploare. Din motive de siguranţă, autorităţile din Istanbul pot restricționa accesul în zonele în care vor avea loc manifestațiile, ceea ce va conduce la blocaje în circulaţia rutieră. De asemenea, se anticipează blocaje pe podurile care traversează Bosforul, în special pe ”Podul Martirilor din 15 iulie”.

Se recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Istanbul la data de 15 iulie 2017 să manifeste prudenţă pe fondul posibilităţii apariţiei de manifestații, să se delimiteze de orice acţiune de acest fel și să își programeze călătoria în Istanbul ținând cont de eventualele blocaje rutiere.

Cetăţenii români afectaţi de situaţie pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Istanbul: +902123583541, +902123580516 şi +902123583537, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Exit mobile version