Cu ocazia Centenarului Primului Război Mondial și a Centenarului Marii Uniri, Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Muzeul Armatei din Toledo, cu Muzeul Național de Istorie a României și sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei, organizează în perioada 25 ianuarie – 20 februarie 2018, la Muzeul Armatei din Toledo, expoziția “România în Primul Război Mondial”.
Expoziția prezintă pas cu pas istoria războiului și unificarea națiunii române, cu ajutorul fotografiilor, documentelor și obiectelor expuse care prezintă oameni, locuri și fapte.
Colecția de obiecte aparținând familiei „Herranz-Teodorescu” completează discursul istoric prezentat pe panourile cu texte și fotografii din perioada Marelui Război.
Pe lângă informaţia legată de Primul Război Mondial, această expoziție încearcă să transpună vizitatorul în perioada respectivă, prezentându-i de asemenea o documentație fotografică cu evenimentele importante, permiţându-i astfel acestuia să cunoască realitatea vieții din timpul Marelui Război.