Casele de Pensii din România au semnalat că procesul recunoașterii drepturilor de pensie ale românilor care au lucrat sau lucrează în Italia se desfășoară extrem de greoi, putând ajunge până la o durată de trei ani. Situația fost prezentată de ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu omologului său italian, Marina Elvira Calderone, cu care s-a întâlnit la Luxemburg, în marja recentului Consiliu UE dedicat miniştrilor muncii, ocupării şi politicilor sociale.
Potrivit unui anunț oficial, pentru rezolvarea mai rapidă a situației, 10 funcționari de la nivel central din Ministerul italian al Muncii vor fi formați și se vor ocupa special de soluționarea cererilor transmise online de cetățenii români prin sistemul RINA. În acest fel, angajații care lucrează la Institutul de Asigurări Sociale de la Terni (INPS) în Italia se vor putea ocupa cu prioritate de dosarele întârziate (circa 5.000 în acest moment).
În Italia sunt peste un milion de români, iar numărul contractelor de muncă încheiate de aceștia în Peninsulă este de peste 600.000.
INPS Terni gestionează, ca Pol de Competență, cel mai mare număr de cereri de obținere a pensiei comunitare în relația cu instituțiile române.