Ambasadorul României în Italia, Dana Constantinescu, a efectuat, zilele trecute, o vizită la Napoli pentru a participa la Forumul economic “România – O nouă oportunitate a agriculturii europene”, organizat împreună cu Consulatul Onorific al României la Napoli şi cu patronatele Confagricultura Campania şi Unioncamere Campania.
Forumul s-a axat pe oportunitățile de investiții din România, având peste 150 de reprezentanți de societăți comerciale din sudul Italiei, interesate în deschiderea de noi piețe pentru produse de excelență italiene și de a profita de noile oportunități de investiții pentru diversificarea producției. Potrivit consilierului economic al Ambasadei României în Italia, iniţiativa a oferit „o oportunitate, aceea de a prezenta România în adevăratul său sens, o piață în plină expansiune, o țară care are perspective foarte bune de dezvoltare. Există un interes major pentru produsele italiene și multe dintre societățile deschise de către italieni în România au demonstrat oportunitățile de investiții în acest domeniu care reprezintă un motor al economiei românești, în plină ascensiune”.
În cadrul vizitei la Napoli, ambasadorul a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale italiene, la care a fost însoţită de Gilda Pacifico, Consulul Onorific al României la Napoli şi de consilierul economic al Ambasadei. Dana Constantinescu s-a întâlnit cu Francesco Antonio Musolino, prefectul de Napoli, Guido Trombetti, vice-preşedinte al Regiunii Campania, Luigi de Magistris, primarul oraşului Napoli.
Împreună cu aceştia au fost analizate posibilităţile de colaborare în domeniul economic şi cultural, dar şi în ceea ce priveşte fructificarea prezenţei româneşti în regiune. Împreună cu primarul din Napoli a fost discutată posibilitatea realizării unui proiect de înfrăţire cu un oraş din România, anunță Gazeta Românească.