Site icon TIMP ROMÂNESC

„Izvorul de cultură românească în Occident” omagiat la Berlin

Activitatea Bibliotecii Române din Freiburg va fi omagiată pe 29 octombrie, la Berlin, prin manifestarea „Biblioteca Română din Freiburg – izvor de cultură românească în Occident şi loc al memoriei exilului românesc”, eveniment cu o deosebită semnificaţie cultural-istorică.

Expoziţia oferă un tablou al complexei activităţi culturale ale uneia din cele mai importante instituţii ale exilului românesc postbelic, informaţii despre principalele colecţii de carte, despre personalităţile exilului şi despre raporturile cu autorităţile române şi germane.

Expoziţia va fi însoţită de o sesiune de comunicări, susţinută de autorităţi în materie din partea Bibliotecii Române din Freiburg şi din partea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, precum prof. dr. Matei Cazacu, dr. Mihai Neagu Basarab, dr. Radu Preda, dr. Ursula Ott şi dr. Mihaela Toader.

Biblioteca Română din Freiburg deţine valoare de patrimoniu cultural şi este una dintre cele mai vechi şi prestigioase instituţii ale exilului românesc postbelic. Înfiinţată la 1 mai 1949 din iniţiativa unui grup de refugiaţi români, Biblioteca a devenit în timp un mare centru intelectual românesc, iradiind spiritul şi cultura română în străinătate. Biblioteca Română din Freiburg deţine lucrări extrem de valoroase, unele exemplare fiind considerate unice în spaţiul exilului românesc.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este un organism guvernamental destinat studiului, documentării şi conştientizării publice a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale şi muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, devenind în timp un prestigios centru de cercetare la nivel european.

Exit mobile version