NATO va desfăşura patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia, pentru a-şi consolida apărarea pe flancul său estic contra Rusiei, a anunţat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
„Liderii NATO vor decide la summitul lor mâine (joi) să consolideze poziţia de apărare cu patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, în România, în Ungaria şi în Slovacia, aducând la opt grupările tactice desfăşurate de la Marea Baltică la Marea Neagră”, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă la sediul Alianţei de la Bruxelles.
NATO are deja grupuri de luptă în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia.
„Mă aştept ca liderii să convină întărirea poziţiei NATO în toate domeniile, cu creşteri majore în partea estică a Alianţei la sol, în aer şi pe mare”, a adăugat înaltul oficial NATO.
„Ne confruntăm cu o nouă realitate pentru securitatea noastră, aşa că trebuie să ne resetăm poziţia de apărare şi descurajare pe termen mai lung”, a încheiat Jens Stoltenberg.
Într-o conferință de presă, Stoltenberg a spus că „aliații sunt uniți în sprijinirea poporului curajos al Ucrainei” și că „Putin trebuie să încheie acest război și să participe la diplomație reală”.
Pe de altă parte, secretarul general al Alianţei a calificat Belarusul drept ”complice” la invazia militară rusă din Ucraina încă dinainte ca aceasta să fie lansată, întrucât a permis ca teritoriul său să fie utilizat pentru concentrarea de trupe, şi continuă să permită invazia.
De asemenea, Belarusul a permis ca aerodromurile sale militare să fie folosite de forţele ruse pentru a lansa atacuri asupra oraşelor şi civililor ucraineni.
În ce privește utilizarea armelor nucleare, Stoltenberg a spus că Moscova trebuie să renunțe la astfel de amenințări.
„Rusia trebuie să înceteze cu retorica nucleară”, a spus secretarul general al NATO.
Totodată, Stoltenberg a vorbit și despre rolul Chinei, despre care a spus că „a furnizat susținere politică Rusiei”, aliații fiind îngrijorați „că Beijingul ar putea furniza ajutor militar Rusiei”.
„China a furnizat Rusiei sprijin politic, inclusiv prin răspândirea de minciuni şi dezinformări flagrante, iar aliaţii sunt îngrijoraţi că Beijingul ar putea furniza sprijin material pentru invazia rusă”, a explicat secretarul general al NATO.
Secretarul general al NATO a mai precizat că la summitul de mâine aderarea Ucrainei la NATO nu este pe agendă, în schimb, liderii NATO vor discuta „despre întărirea susținerii pentru Ucraina.”