Președintele SUA Joe Biden și premierul britanic Boris Johnson semnează un nou acord între cele două țări, privind comerțul și apărarea. Acordul se angajează, de asemenea, să combată amenințările cibernetice și schimbările climatice și să pună capăt pandemiei COVID-19.
Este primul acord după cel din 1941 (Carta Atlanticului) și prezintă opt domenii cheie pe care SUA și Regatul Unit intenționează să colaboreze.
Noua cartă va evidenția faptul că „în timp ce lumea este un loc foarte diferit față de anul 1941, valorile pe care Marea Britanie și SUA le împărtășesc rămân aceleași”, potrivit unui draft de document prezentat de biroul premierului Boris Johnson, citat de NBCNews.
Principiile acordului dintre cele două țări includ „apărarea democrației, reafirmarea importanței securității colective și construirea unui sistem global echitabil și durabil de tranzacționare”.
Carta se va angaja, de asemenea, să combată provocările moderne ale amenințărilor cibernetice și ale schimbărilor climatice și să pună capăt pandemiei coronavirusului. Ca parte a acordului, Biden și Johnson vor lucra pentru a redeschide călătoriile între SUA și Marea Britanie cât mai curând posibil. Aceștia intenționează să creeze un nou grup de lucru pentru călătorii care să facă recomandări cu privire la redeschiderea în siguranță a călătoriilor internaționale.
Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a confirmat actualizarea acordului dintre SUA și Marea Britanie la bordul Air Force One în timp ce se îndrepta spre Marea Britanie pentru prima călătorie a lui Joe Biden în străinătate în calitate de președinte.
„Va exista o declarație actualizată de principii între SUA și Marea Britanie, ca societăți libere și popoare libere, care vor vorbi despre ceea ce credem în acest secol XXI”, a spus Sullivan.
Carta Atlanticului a fost semnată de președintele Franklin D. Roosevelt și de prim-ministru Winston Churchill în 1941, și prezenta obiectivele după cel de-al doilea război mondial. Biroul lui Johnson a descris Carta din 1941 ca „una dintre cele mai mari reușite ale relațiilor dintre Marea Britanie și SUA și a făcut mai mult decât orice alt acord pentru a forma ordinea mondială, ducând direct la crearea ONU și NATO”.
O întâlnire bilaterală între Joe Biden și Boris Johnson are loc joi, cu o zi înainte de summitul G7 care are loc în Marea Britanie.
Însă, în timp ce cei doi lideri vor căuta să invoce un spirit de unitate istorică, au apărut dovezi ale unor posibile tensiuni, pe fondul Brexit. administrația Biden i-a trimis lui Johnson un avertisment de a nu lăsa Brexitul să amenințe pacea în Irlanda de Nord. Joe Biden, care are origini irlandeze, se numără printre cei care își fac griji că Brexit-ul va inflama tensiunile din Irlanda de Nord.
Tensiunile istorice între „naționaliștii” catolici, care doresc ca Irlanda de Nord să se reunească cu Republica Irlandeză, și „unioniștii” protestanți, care vor ca zona să rămână parte a Regatului Unit, au fost aplanate de un acord de pace din 1998 numit Acordul din Vinerea Mare.
Brexit-ul a pus presiune pe acest acord, deoarece schimbă regulile comerciale complexe și amenință să răstoarne soluționarea delicată dintre cele două comunități rivale ale provinciei. – sursa: Digi24.ro